Militarii turci au intrat în Siria

Primul convoi militar din cadrul operațiuni militare a Turciei în nord-vestul Siriei a intrat joi seara în provincia siriană Idlib, potrivit declarațiilor acordate agenției Reuters de doi rebeli și un martor civil, transmite Agerpres.

Convoiul era format din aproximativ 30 de vehicule militare, a precizat comandantul Abu Khairo din Armata Siriană Liberă, și a intrat în Siria prin punctul de trecere a frontierei de la Bab al-Hawa, conform relatării unui civil. Direcția urmată era spre Sheikh Barakat, o înălțime care domină teritorii extinse controlate de rebeli în nord-vestul Siriei, precum și zona Afrin, fief al miliției kurde YPG. Vehiculele erau escortate de luptători ai alianței Tahrir al-Sham, din care fac parte grupuri jihadiste, inclusiv fostul Front Nusra, afiliat la Al-Qaida.

În urmă cu o săptămână, agenția turcă de presă Anadolu a prezentat imagini cu vehicule militare, ambulanțe și cisterne staționate într-un sat din apropierea punctului de trecere a frontierei Reyhanli din Turcia, de cealaltă parte a graniței față de Bab al-Hawa.

Ankara a anunțat operațiunea din Idlib sâmbăta trecută, precizând că este o parte a acordului din septembrie cu Rusia și Iranul pentru impunerea unei zone de detensionare a conflictului din nord-vestul Siriei. Pe teritoriul sirian au fost stabilite mai multe astfel de zone, cu scopul de a pune capăt ciocnirilor între rebeli. Tahrir al-Sham se opune așa-numitei „dezescaladări”, dar rolul grupării în escortarea echipei de recunoaștere trimise de Turcia duminică arată că este posibil să evite o confruntare cu militarii turci, arată Reuters.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că operațiunea militară din Idlib va include și grupuri implicate în Scutul Eufratului, o operațiune pe teritoriul sirian lansată de forțele turce anul trecut, mai spre est, cu scopul de a respinge Statul Islamic, împiedicând în același timp expansiunea YPG.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Articole relationate

    Categorii populare