spot_img
sâmbătă, 31 ianuarie, 2026
0.3 C
București

Daniel Dragomir, noi documente despre Coldea și DNA

Daniel Dragomir, fost ofițer al SRI, a prezentat la  TVR 1,  în emisiunea „România 9”, un document înaintat de DNA către Florian Coldea în 2014, înmânat personal, după cum precizează fostul ofițer al SRI, prin care DNA cere informații despre niste cetățeni greci care au intrat în România în 2004.

„În fișa postului primului adjunct nu este specificat că trebuie să verifice intrări în România la solicitarea directă a DNA”, spune Dragomir.

DNA ar fi trebuit să se adreseze Inspectoratului general al Poliției de Frontieră și nu SRI-ului, potrivit protocoalelor de comunicare instituționale.

„Vă prezint astăzi un document relevant, o solicitare directă și personală a DNA către Prim Adjunctul SRI, Florian Coldea. Culoarul justiției pus în lumină. In acest document se arată că în luna aprilie 2014, DNA îi cere direct Primului Adjunct date cu privire la intrarea pe teritoriul României în anul 2004 a trei cetățeni UE (greci). Cei trei greci nu erau nici teroriști, nici spioni și nici criminali organizați”, scrie Daniel Dragomir pe blogul personal.

„De ce s-a făcut această solicitare la SRI?”, se întreabă Dragomir. „Coldea SRL știe. Se specializase in 2014 să caute denunțători. Mare lucru dacă putea să îi agațe și pe niște cetățeni UE”, mai scrie acesta.

Fostul ofițer a mai declarat că discuțiile pe scena politică sunt irelevante, atât timp cât problema Statului Paralel nu va fi rezolvată.

„Atât timp cât în spate este o forță pe care eu am numit-o Statul Paralel, condusă de domnul Coldea SRL și doamna Kovesi PFA”, scandalurile din politică nu au niciun efect.

„In ultimii ani a existat o forță paralelă care și-a arogat dreptul de a deveni o putere în stat, fără să fie desemnată de nimeni. Statul Paralel a uzurpat puterea în România în mod nelegitim. O parte din clica lui Coldea există și acum la conducere”, a precizat Dragomir.

„Dezvăluirile din România, din ultima perioadă, nu doar ale mele, au produs o mare nervozitate în nomenclatura (statul paralel-n.red)”, a mai spus fostul ofițer al SRI.

Dragomir a explicat că există oameni care răspund la comenzile Serviciilor, printre care oameni politici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    AstraZeneca, investiții de 15 miliarde de dolari in China

    China a devenit un contribuitor cheie în domeniul inovației...

    Mii de persoane in stradă la Miercurea Ciuc împotriva creșterii taxelor

    Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la...

    Jeffrey Sachs: Europa se autodistruge

    Țările europene se îndreaptă spre declin prin interzicerea gazului...

    Cină de taină la Bruxelles împotriva lui Trump

    Liderii europeni au pus la cale un plan secret...

    Ministru chinez, anchetat

    Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinarii din China a anunțat...

    MOL mută in Libia

    Grupul MOL a încheiat un nou parteneriat strategic cu...

    Articole relationate

    Categorii populare