Președintele republican al Comisiei senatoriale pentru afaceri externe îl acuză pe Trump că merge „pe drumul celui de-al treilea război mondial”

Cu amenințările sale împotriva anumitor țări, președintele american, Donald Trump, riscă să pună Statele Unite „pe drumul celui de-al treilea război mondial”, a afirmat influentul senator republican Bob Corker, citat de cotidianul New York Times (NYT), scrie AFP conform Agerpres.

„Mă îngrijorează” și „ar trebui să îi îngrijoreze pe toți cei care iubesc țara noastră”, a adăugat acest fost partizan al lui Donald Trump într-un interviu publicat duminică de NYT care nu precizează fraza exactă a senatorului.

Înainte de acest violent atac, foarte respectatul senator în vârstă de 65 de ani a comentat că „este o rușine că Casa Albă a devenit un centru de îngrijire pentru adulți”, după ce dimineața fusese ținta unor mesaje depreciative pe Twitter ale președintelui american.

„Senatorul Bob Corker m-a ‘implorat’ să îl susțin pentru realegerea sa în Tennessee. Am spus ‘NU’ și a renunțat (spunând că nu poate câștiga fără… sprijinul meu)”, a afirmat Donald Trump.

„În consecință, mă aștept ca Corker să fie o voce negativă și să se pună în calea agendei noastre. N-avea stofă să fie candidat”, a încheiat Donald Trump, fără alte precizări.

Președintele american a făcut aluzie fără îndoială la declarațiile de miercuri ale senatorului care a afirmat că Statele Unite nu se prăbușesc în haos numai datorită secretarului de stat Rex Tillerson, ministrului apărării Jim Mattis și secretarului general al Casei Albe John Kelly.

Bob Corker este membru al Senatului Statelor Unite din ianuarie 2007. La 26 septembrie, a anunțat că nu va mai candida pentru al treilea mandat la legislativele din noiembrie 2018.

Din 2015, el este președintele Comisiei senatoriale pentru afaceri externe, ocupând astfel un loc cheie în mai multe dosare diplomatice aflate în plină actualitate, ca Rusia și Coreea de Nord.

Numele său a fost vehiculat pentru a fi colistierul lui Donald Trump, iar apoi pentru a fi secretar de stat. În iulie 2016, el a explicat că a declinat postul de viitor vicepreședinte în cursul unei discuții la New York cu omul de afaceri. „Legăturile noastre s-au întărit și s-a născut o prietenie, a fost o zi remarcabilă”, a afirmat senatorul la acea dată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare

    Articolul precedent
    Articolul următor