România cinstește securiștii și generalii izmenelor, dar ignoră cu grație amărîții căzuți cu arma-n mînă pentru țară, la Cotul Donului

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS):

De cîteva zile, o parte consistentă a presei se preocupă intens de glorificarea, după obștescul sfîrșit, a securistului-șef Iulian Vlad, transformat în erou al nației, anticomunist fervent și martir rămas în viață al revoluției. Nicăieri nu se suflă un cuvînt despre un alt eveniment, avînd în epicentru, de astă dată, zeci de mii de ostași români căzuți în al doilea război mondial. Și care au ajuns să fie identificați în gropile comune după carii!

Interesat, conform propriilor afirmații, de procesul prin care statul român de azi cinstește memoria celor căzuți pe toate fronturile de luptă ale României, dar mai ales pe cei căzuți pe Frontul de Est, ziaristul Ion Cristoiu a făcut o deplasare la Stalingrad, zilele trecute, pentru a asista la înhumarea creștinească a unui nou lot de soldați români căzuți în teribila luptă (și identificați inclusiv după carii, pentru că aliații germani nu aveau așa ceva!). Asta pentru că cei 110.000 de ostași morți în luptă așteaptă de aproape opt decenii un loc de veci după datină.
Cam fără șanse, din cîte se prefigurează, pentru că statul român, spre deosebire de alte țări, acuză profunde dureri în cot.

Scrie Ion Cristoiu, pe blogul propriu:

”Odată cu acuzarea Războiului din Est drept unul fascist au fost trecuți sub tăcere și morții noștri din Rusia.
Morții noștri pe Frontul de Est au murit a doua oară.
Unde o fi îngropat tatăl nostru? se întrebau copii deveniți ei tați. Sub un grajd de vaci colhozizate, ar fi trebuit să li se răspundă.
Acestei uitări a românilor căzuți în Est i-au pus capăt nemții. Da, nemții, nu vă mirați.
Nemții căzuți în Rusia sînt desigur cei trimiși de Hitler să moară în stepele rusești.
Guvernul german știe asta.
Și totuși, Guvernul german, ca orice guvern care răspunde în fața oamenilor și nu a babuinilor, și-a dat seama că un ostaș căzut pe front e un ostaș căzut la datorie, indiferent de ce se crede despre regimul care l-a trimis pe front după încheierea războiului. Și dacă e un cetățean căzut la datorie, statul are obligația să-i cinstească memoria.
Prin urmare, Guvernul german a încheiat cu Rusia în 1992 un acord interguvernamental privind îngrijirea mormintelor de război. În baza acestui acord, Germania are 21 de cimitire de onoare în Rusia. Forumul Popular German (VDK) a efectuat între 1992-1993 primele exhumări și reînhumări ale nemților uciși la Stalingrad. În 1995, nemții au început amenajarea unui cimitir de onoare la Rossoșka

Cimitirul a fost inaugurat în 15 mai 1999.
Pînă acum numărul celor descoperiți și reînhumați se ridică la peste 70 000.
Acorduri similare încheiseră toate aproape toate statele Axei, cu excepția României.
Pe baza lor, Finlanda are 3 cimitire, Cehia și Solvacia, 11. Ungaria are un cimitir impresionant la Rudkino, lîngă Voronej, unde au fost reînhumați pînă acum peste 20 000 de militari.

Luptînd umăr la umăr, a fost normal ca românii să fie îngropați în cimitire de campanie lîngă cimitirul german de campanie.

Așa s-a făcut că pe parcursul vastei Operațiuni de deshumare și reînhumare a morților lor, nemții să dea și peste militari români morți. Tot mai mulți pe măsură ce cercetările continuau. Corecți, nemții i-au îngropat pe românii descoperiți în cimitirul nemțesc de la Rossoșka, într-o parte a acestuia. Numărul acestora ajunsese la 625. Dîndu-și seama că nu vor face față numărului tot mai mare de români descoperiți alături de nemți, Germania a început să facă presiuni asupra României ca să-și ridice în fine un cimitir de onoare.

Așa se explică faptul că România s-a apucat cu chiu cu vai în 2003 de negocieri pentru un acord interguvernamental cu Federația Rusă.

Acordul a fost semnat la București în 8 noiembrie 2005. Ratificarea de către Parlament s-a făcut cu o întîrziere de un an, în 9 noiembrie 2006. Deși autoritățile rusești aprobaseră imediat în 2005, scoaterea din circuit, la Rossoșka, a unei suprafețe de teren agricol, noi ne-am apucat de amenajarea Cimitirului abia în 2015. Nu ne-am fi apucat nici atunci dacă rușii nu ne-ar fi amintit că, o dată trecut termenul de 10 ani ne iau pămîntul.

În 25 octombrie 2015, avut loc inaugurarea Cimitirului. Prezent la fața locului, am scris și am vorbit despre moment. Atunci au fost reînhumați 79 de militari. Operațiunea a continuat și în 2016. Au mai fost reînhumați 594. Cei descoperiți și deshumați în 2017, reînhumați acum, sînt în număr de 345.

Nu-i descopeream și reînhumam nici pe aceștia, dacă nu erau doi oameni care să-și facă din Cimitirul de la Rossoșka o cauză personală – ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, și secretarul general al MApN, Codrin Munteanu.

Ambasadorul Vasile Soare se luptă și pentru cinstirea morților noștri în întreaga Federație rusă.

La Stalingrad au murit 110 000 de români.

Mai sînt de descoperit, de deshumat și de reînhumat 109 089!

Pînă la sfîrșitul lumii om reuși să reînhumăm măcar un sfert!” își încheie trista relatare jurnalistul.

La ora redactării acestor rînduri, ultimul șef al Securității, infamul Iulian Vlad, e înmormîntat cu toate onorurile în cimitirul Ghencea Militar, dezonorînd pe veci întregul lăcaș de odihnă. E condus pe ultimul drum de sute de oameni, între care vor fi fiind destui oficiali, cu transmisiuni în direct la posturi TV.

La recenta ceremonie de la Stalingrad nu s-a înghesuit nimeni din politică (nici din presă), pentru că, nu-i așa, România – vatra de eroi, cum am fost învățați la școală, are un stil mai original: cinstește securiștii și generalii izmenelor, dar ignoră cu grație amărîții căzuți cu arma-n mînă pentru țară, la Cotul Donului.