Ucraina ACUZĂ România

Ucraina s-a declarat vineri ”decepționată” de anularea vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, prevăzută pentru luna octombrie, anulare decisă în semn de protest față de o reformă care limitează cursurile în limbile minorităților naționale în favoarea limbii ucrainene, relatează AFP.

Noua lege ucraineană a educației introduce sistemul de 12 clase și extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educației, astfel ca în licee și facultăți să se predea doar în ucraineană, iar educația în limbile minorităților să fie disponibilă doar în grădinițe și școli primare, clasele I-IV.

”Suntem decepționați de refuzul României de a purta un dialog între lideri și că sunt preferate declarațiile în scopuri de politică internă”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului ucrainean de Externe.

Această agenție de presă notează că președintele Klaus Iohannis a anunțat săptămâna aceasta amânarea a două întâlniri oficiale cu lideri ucraineni — vizita sa oficială în Ucraina și primirea la București a președintelui parlamentului ucrainean—, pentru a transmite astfel ‘‘un semnal puternic” de protest față de noua lege ucraineană a educației.

Legea, adoptată la începutul lui septembrie de către parlamentul ucrainean, dar încă nepromulgată de către președintele Poroșenko, nemulțumește autoritățile române, bulgare și ungare, care au comunități puternice în Ucraina, legea fiind criticată de asemenea și de Rusia.

Guvernele de la Budapesta și Sofia i-au convocat pe ambasadorii ucraineni și au cerut Ucrainei ”să garanteze” drepturile minorităților.

Însă guvernul de la Kiev invocă o problemă la nivelul cunoașterii limbii ucrainene în rândul unei părți a populației, îndeosebi cea din regiunile rusofone din estul și sudul țării, în contextul insurecției separatiste proruse, izbucnită în aprilie 2014.

”Suntem împotriva formării de mici teritorii în care majoritatea copiilor nu vorbesc limba statului și nu pot prin urmare să-și continue studiile în universități ucrainene”, a susținut ministrul ucrainean al educației, Lilia Grinevici.

Săptămâna trecută, Bulgaria, Grecia, România și Ungaria au făcut apel la autoritățile ucrainene, într-o scrisoare comună, să retragă legea în cauză.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare