România și euro: Cazul Slovaciei după ce a adoptat moneda europeană

România ar vrea să adopte euro până în 2022. În regiune, la fel de optimistă în privinţa introducerii monedei unice ar fi doar Croaţia.Cehia, Ungaria şi Polonia împing procesul de adoptare a euro spre un viitor necunoscut. Ziarul Financiar face o analiză ce s-a întâmplat în Slovacia, unde a fost adoptată moneda euro.

Slovacia este singura ţară din grupul Vişegrad 4 care foloseşte euro. Pentru restul membrilor V4 – Cehia, Ungaria şi Polonia – această ţară arată cum ar putea decurge experimentul euro în est. La opt ani de la introducerea monedei unice, preţurile alimentelor din Slovacia sunt cu 10% mai mari decât cele din Cehia şi Ungaria şi cu o treime peste cele din Polonia, scrie economista Hana Lipovska într-o analiză pentru săptă­mânalul ceh Reflex. Salariile din Slo­vacia au crescut într-un ritm care le-ar fi putut permite să le ajungă din urmă pe cele din Cehia (încă mici în comparaţie cu cele din vest) doar până în 2014. De atunci, salariile din Cehia cresc mai accelerat.

Salariul mediu lunar este în Slovacia de 889 de euro, faţă de 1.047 euro în Cehia. Astfel, puterea de cumpărare reală a slovacilor, dată de salariile mai mici şi de preţurile mai mari, este semnificativ mai mică decât cea a cehilor. În primul an de la adoptarea euro, şocul preţurilor a fost amortizat de recesiunea economică. A fost înfiinţat un Consiliu al Preţurilor pentru monitorizarea creşterilor preţurilor. Cu toate acestea, numeroşi vânzători au început să majoreze preţurile imediat după introducerea euro. De aceea, aproape 60% dintre slovaci asociază adoptarea euro cu scumpirile.

Euro nu este singurul vinovat de creşterea preţurilor. Un rol important au jucat şi TVA-ul ridicat, poziţionarea geografică a ţării şi scumpirea energiei. La un sfert de secol de la „divorţul de catifea“ de Cehia, economia Slovaciei are o structură diferită de cea cehă.   Este clar că adoptarea euro n-a ajutat Slovacia să ajungă din urmă Cehia în ceea ce priveşte economia. În Slovacia, rata şomajului din rândul tinerilor sub 25 de ani este de 18%, dublă faţă de cea din Cehia. Rata şomajului generală depăşeşte 7%, comparativ cu 2,9% în Cehia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare