EVZ și RL: Mihnea Moțoc ar putea fi șeful SIE

Mihnea Motoc,fostul ministru al Apărării în Guvernul Cioloș ar fi propunerea agreată de președintele României pentru șefia Serviciului de Informații Externe (SIE), scriu Evenimentul Zilei și România Liberă.

Instituția este condusă interimar, în acest moment, de generalul Silviu Predoiu, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din septembrie anul trecut.

După o scurtă perioadă în care a fost procuror în Bolintin Vale și București – sectorul 1, Mihai Motoc (51 de ani) a ajuns în Ministerul Afacerilor Externe. Din acel moment cariera sa a evoluat rapid, fiind unul dintre protejații lui Adrian Năstase și Teodor Meleșcanu. În 1997, de pildă, când avea doar 31 de ani, Motoc era șeful Departamentului pentru Afaceri Europene și Euro-Atlantice, având ca atribuții monitorizarea relațiilor României cu UE, ­NATO și OSCE. A fost ambasador în Olanda și ambasador extraordinar și plenipotențiar și reprezentant permanent al României în Consiliul de Securitate al ONU, iar în 2008 a fost transferat ca șef al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare