SUA, Germania, Franţa, UK şi Italia îngrijorate de situaţia din Kosovo

Cinci țări occidentale și-au exprimat duminică „îngrijorarea” cu privire la blocajul politic care împiedică Kosovo să aibă un nou guvern, la două luni după alegerile legislative, informează AFP.

„Situația politică actuală din Kosovo ne îngrijorează”, au scris ambasadorii la Pristina ai Franței, Germaniei, Marii Britanii, Italiei și SUA într-un comunicat comun. Ține de „responsabilitatea liderilor Kosovo” de a oferi țării balcanice o majoritate parlamentară și un guvern”, au mai scris ei.

Joi, la peste două luni de la alegerile legislative din 11 iunie, parlamentul kosovar nu a reușit să-și aleagă președintele. Alegerile din Parlament sunt o etapă cheie pentru formarea unei majorități care ar trebui să-i permită președintelui Hashim Taci să desemneze un candidat la postul de prim-ministru.

În comunicatul lor, cele cinci țări occidentale consideră vital ca „deputații aleși să asiste la ședințe și să permită (parlamentului) să înceapă să lucreze”.

Kosovo se confruntă cu numeroase provocări, printre care „nevoia de a-și dezvolta economia, de a consolida statul de drept, perspectiva europeană și relațiile sale cu Serbia. Cetățenii Kosovo merită un parlament și un guvern capabile să facă față acestor provocări”, consideră ambasadorii celor cinci țări.

Parlamentul de la Pristina urmează să se reunească luni pentru a încerca din nou să-și aleagă președintele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare