Trump amenință Venezuela cu o intervenție militară

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri presei că „avem multe opțiuni privind Venezuela, inclusiv o posibilă opțiune militară dacă este necesar”, informează Reuters conform Agerpres.

Trump a declarat că în Venezuela „oamenii suferă și mor”. Reuters reamintește că în ultimele patru luni de proteste și-au pierdut viața peste 120 de venezueleni.

Departamentul american al apărării a făcut însă cunoscut, printr-un purtător de cuvânt, că nu a primit de la Casa Albă niciun ordin privind Venezuela.

Președintele venezuelean, Nicolas Maduro, anunțase joi că dorește să discute cu Trump, care a impus sancțiuni împotriva regimului de la Caracas. „Dacă el este atât de interesat de Venezuela, eu sunt aici, eu sunt șeful a ceea ce-l interesează”, a subliniat Maduro, într-un discurs în fața noii adunări constituante. Nerecunoscut de opoziție și de țările occidentale, acest for adunare l-a confirmat în unanimitate în funcția de președinte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare