Emisarul Papei la Putin pentru pregătirea vizitei lui Francisc

Numărul doi al Vaticanului, secretarul de stat Pietro Parolin, care va efectua o vizită la Moscova între 20 și 24 august, va evoca eventualitatea unei vizite oficiale a Papei Francisc în Rusia, ceea ce ar constitui o premieră istorică, potrivit unui interviu publicat în ediția de miercuri a cotidianului Corriere della Sera, relatează AFP.

‘Pregătirea unei eventuale vizite a Suveranului Pontif în Rusia se numără printre obiectivele vizitei mele’, a indicat pentru publicația italiană secretarul de stat al Vaticanului.

Într-un interviu acordat în luna martie ziarului german Die Zeit, Papa Francisc, întrebat în legătură cu proiectele sale de călătorii internaționale, a declarat: ‘Nu pot să merg în Rusia, deoarece ar trebui să merg de asemenea în Ucraina’.

Parolin nu a pus la îndoială acest aspect. El urmează să fie primit la Moscova de președintele rus Vladimir Putin și va avea întrevederi cu înalți reprezentanți religioși, între care Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.

‘În acest moment istoric în care asistăm la o creștere a tensiunilor și conflictelor în diverse părți ale lumii, pacea constituie pentru Papa Francisc și pentru mine personal o prioritate clară și inevitabilă’, a subliniat secretarul de stat al Vaticanului.

Sfântul Scaun nutrește ‘un interes particular’ pentru vasta zonă a Europei Orientale, care ‘în afară de bogate tradiții culturale și religioase are un rol în căutarea unei mai bune stabilități a continentului și a unei mai bune unități, inclusiv în relațiile Est-Vest’, a subliniat el.

‘După perioada de opoziție ideologică, ce evident că nu poate dispărea peste noapte, și cu noi orizonturi deschise de la încheierea Războiului Rece, este important să se profite de toate ocaziile pentru a încuraja respectul, dialogul și colaborarea reciproce în vederea promovării păcii’, a subliniat responsabilul de la Vatican.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare