Sentințe scandaloase în marele proces de corupție Siemens în Grecia

Un fost ministru socialist a fost condamnat vineri de un tribunal din Atena la 8 ani de inchisoare cu suspendare pentru spalare de bani proveniti din mita data de compania germana Siemens pentru semnarea, in 1997, a unui contract cu societatea greaca de telecomunicatii OTE, scrie AFP.

Directorul Siemens in Grecia la acea vreme, Ilias Georgiou, 80 de ani, a fost condamnat tot pentru spalare de bani la 12 ani de inchisoare cu suspendare.

CITIȚI ȘI: Cum s-au imbogatit germanii din coruptia greceasca

Tassos Mantelis, 72 de ani, fost ministru al Transporturilor si Comunicatiilor in guvernul socialist al lui Costas Simitis intre 1997 si 2000, a fost condamnat pentru ca a primit 450.000 de marci germane (circa 230.000 euro) pentru semnarea unui contract intre Siemens si OTE – unde statul grec era atunci principalul actionar – pentru trecerea la digital.

Tribunalul a dispus si o amenda de 50.000 de euro.

Dosarul OTE este unul dintre principalele afaceri de coruptie in care este implicat Siemens in Grecia.

Pe langa procesul lui Tassos Mantellis, marcat de importante intarzieri de la deschiderea sa, acum patr ani, un alt proces in care sunt implicati 64 de greci si de germani, si eu acuzati ca au primit mita de la Siemens, este in curs din noiembrie 2015.

CITIȚI: 19 foşti directori ai Siemens, într-unul din cele mai mari dosare de corupție din Grecia

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare