Mihaela Moraru-Iorga afirmă că are dovezi clare împotriva lui Kovesi

Procuroarea Mihaela Moraru-Iorga, revocată din funcția de la DNA de Laura Codruţa Kovesi, se consideră vînătă de șefa instituției anticorupție și anunță dezvăluiri.

Ea a declarat că şefa DNA îi dădea mesaje în care îi spune pe cine să audieze în dosare. A fost o procedură de citare care m-a exclus pe mine”, a declarat procuroarea.

Procuroarea afirmă că era vorba de presiuni şi imixtiuni clare, pentru care are dovezi, iar Inspecţia Judiciară va stabili caracterul ilegal al acestora.

„Faptul că a fost sesizată Inspecția Judiciară nu ar fi nicio problemă. A fost dat un comunicat care conține date nereale și sunt prezentat ca un infractor. Toate acuzații care mi se aduc pot fi demontate foarte ușor, există sau ar trebui să existe probe care confirmă ce spun.Din punctul de vedere al celui care citește comunicatul, miroase a corupție. Tot ceea ce pot să fac este să mă apăr în fața Inspecției Judiciare. Ceea ce s-a scris în acel comunicat nu este real. Acel fișet era al unui polițist judiciar care lucra cu mine. Sunt autorizații emise de instanțe, acest colaborator a fost autorizat. Refuz să cred că documentele au dispărut de la dosar. După comunicatul de azi mă simt vînată. Este o dezamăgire totală, am crezut întodeauna în această instituție și nu am putut să cred că se vor întîmpla asemenea lucruri. Mi-a fost greu să cred că cineva poate face lucruri incorecte cu rea-credință.Dacă ajungem să nu mai credem în instituții, nu mai credem în statul de drept. Mă aștept la orice consecință după comunicatul de azi (n.red.- joi). Se poate întîmpla orice în ceea ce o privește pe doamna procuror-șef. Doamna Kovesi a fost ezitantă în interviul dat, i-a fost greu să spună lucruri neadevărate. A mințit prin omisiune, nu vreau să spun lucruri mai grave. Ceea ce face este o modalitate de a distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante din cadrul instituției. Opinia publică o să afle adevărul, chiar dacă o să treacă un an. Există o stare de temere și pentru mine, nimeni nu mai are curajul să vorbească”, a declarat fosta procuroare Mihaela Iorga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Monetăria americană va produce monede de aur cu imaginea lui Trump

    Monetăria SUA va începe producția unei noi monede de...

    Tusk a pus Parchetul pe președintele polonez

    Parchetul din Gdańsk l-a interogat pe președintele polonez Karol...

    Financial Times: Zelenski vrea afaceri corupte în Armată. Cine îl incurcă?

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, discută despre posibila demitere a...

    Fritz recunoaște că ambasadorul american și-a încălcat grav statutul diplomatic

    Anunțul lui Dominic Fritz: ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg, a...

    Spre proiectarea si execuția autostrăzii Drobeta Turnu Severin-Filiași

    Începând de astăzi, au fost demarate investigațiile geotehnice și...

    Încă o școală aproape renovată în Drobeta Turnu Severin

    Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale nr....

    Un nou pas spre stațiunea Peștera-Padina, viitoarea perlă a turismului montan

    Am participat astăzi la sesiunea extraordinară de lucru a...

    Articole relationate

    Categorii populare