O. J. Simpson eliberat după 9 ani de închisoare

O.J. Simpson, în vârstă de 70 de ani, a fost eliberat, după nouă ani de stat în închisoare. Fostul star din fotbalul american a fost audiat joi, de Comisia de Eliberări Condiţionate din Carson City, verdictul fiind eliberarea condiţionată, informează CNN.

O.J. Simpson a fost arestat pe 16 septembrie 2007, la trei zile după un jaf armat în hotelul „Palace Station” din Las Vegas, Nevada. Pe 5 decembrie 2008, Simpson a fost condamnat la 33 de ani de închisoare, cu posibilitatea de a fi eliberat condiţionat în octombrie 2017. Simpson ar putea fi eliberat condiţionat înainte de a ispăşi zece ani din pedeapsa de 33.

Simpson a fost acuzat şi în 1994 de uciderea fostei soţii, Nicole Brown, şi a iubitului acesteia, Ronald Goldman. Procesul s-a încheiat pe 3 octombrie 1995, când Simpson a fost achitat, dar a fost silit să plătească familiilor celor doi daune în valoare de 33 de milioane de dolari. Suma nu a fost achitată niciodată. La momentul respectiv, juraţii au avut îndoieli privind probele ADN găsite la locul crimei.

Cazul lui O.J. Simpson din anii 1995 a fost cel mai mediatizat proces din istoria Statelor Unite ale Americii.

Simpson a scris istorie în fotbalul american în anii ’70, la echipa Buffalo Bills. În 1967, Universitatea California Los Angeles (UCLA) şi Universitatea din California de Sud (USC) s-au întâlnit în meciul rămas în istorie drept „Meciul Secolului”. O.J. Simpson a adus victoria echipei sale, USC, cu un „touchdown” considerat şi astăzi cel mai spectaculos din istorie. Aproximativ 59 de metri a alergat pătrarul USC cu mingea în braţe, înainte de a marca. Datorită lui Simpson, USC s-a impus cu 21 la 20.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    ÎNCĂ O PROSTIE: Uniunea Scriitorilor a fost exclusă din Consiliul ICR

    Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare...

    Eminența cenușie de la Kremlin: Există forțe politice in Europa care vor refacerea Nord Stream

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Articole relationate

    Categorii populare