30 de ani de închisoare în Franța pentru un român care și-a ucis soția gravidă și copiii

Soția gravidă înjunghiată, cei doi copii cu gâtul tăiat și nimic pentru a explica oroarea: un român în vârstă de 40 de ani care și-a ucis întreaga familie a fost condamnat vineri în Franța la 30 de ani de închisoare, transmite AFP.

El a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pe viață cerută de procuratură.

În iulie 2014, bărbatul și-a ucis soția însărcinată în luna a șaptea cu 13 lovituri de cuțit. Ea a fost găsită într-o baltă de sânge, alături de cei doi copiii de cinci ani și 18 luni înjunghiați, în camera de zi a locuinței lor de la periferia Parisului.

În absența unui mobil clar și cu un acuzat care a povestit numai frânturi de amintiri, psihicul criminalului a dominat cele cinci zile ale procesului.

Acest electrician în construcții, care părea că își iubește copiii și trecea drept un muncitor model, a fost victima unei „alterări a discernământului”, a unei crize psihotice trecătoare? A fost teza celor doi psihiatri care l-au examinat, intrigați de „actul de neînțeles” al unui „subiect lipsit de orice patologie”.

Individul, care a încercat să se sinucidă la câteva zile după crimele sale, și-a putut pierde rațiunea după o afirmație a soției sale trăită „ca un abandon” intolerabil pe fondul disputelor frecvente din cauza problemelor financiare ale cuplului, a analizat în fața instanței unul dintre psihiatri.

„Pedeapsa contează mai puțin”, a declarat pentru AFP avocata familiei victimelor, Valentine Rebérioux. „Singura miză era să aflăm dacă știa ce a făcut, iar curtea a răspuns ‘da'”, adăugat aceasta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Articole relationate

    Categorii populare