Udrea continuă lupta cu Kovesi

Elena Udrea a declarat, joi, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se desfăşoară un nou termen în cameră preliminară al dosarului privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, că va face plângere la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) împotriva şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, considerând că fapta săvârşita de aceasta este instigare la represiune nedreaptă, adăugând că „ar fi obligatoriu” ca şefa DNA să fie demisă din funcţie.

„Am vorbit cu domnul avocat. Înţeleg că instigarea la represiune nedreaptă, ceea ce cred că este fapta pe care a săvârşit-o doamna Kovesi, nu se pedepseşte în Codul Penal. O să vedem cum poate fi scrisă această plângere. În mod clar voi face la CSM, nu că aş avea vreo încredere în CSM-ul condus de doamna judecător Ghena, dar voi face plângere la CSM”, a declarat Elena Udrea.

Fostul ministru a spus că „ar fi obligatoriu” ca Laura Codruţa Kovesi să fie demisă din funcţia de procuror şef al DNA, pentru că „a distrus încrederea în justiţie”.

„Nu cred că există în lumea asta civilizată şi democratică vreo situaţie în care un procuror şef ar mai rămâne în această funcţie după tot ce s-a aflat. De la minciunile pe care le spune permanent, la relaţiile neprincipiale şi oculte cu clasa politică, cu oameni de afaceri, până la abuzurile pe care le săvârşeşte în funcţia pe care o ocupă”, a subliniat Udrea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Politico despre dezbaterile „urâte” din Consiliul European

    Summitul liderilor UE a fost martorul unei dezbateri „teribile”...

    Spitalul din Oravița este finalist la Healthcare Awards 2026

    Felicit administrația locală de la #Oravița condusă de primarul...

    Articole relationate

    Categorii populare