spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeDodon supărat după vizita lui Băsescu la Chișinău: Solicit justiţiei din România...

Dodon supărat după vizita lui Băsescu la Chișinău: Solicit justiţiei din România să-l ajute pe Băsescu să facă unirea în puşcărie

-

- Reclama -

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, nu va primi cetăţenie moldoveană şi nu va putea conduce Partidul Unităţii Naţionale, care a fost înfiinţat cu scopul obţinerii unirii celor două ţări de către fostul ministru moldovean al apărării, Anatol Şalaru, a declarat, luni, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, comentând congresul formaţiunii desfăşurat la Chişinău, în cadrul căruia politicianul român a fost ales preşedinte de onoare al partidului. „Băsescu nu a reuşit să devină cetăţean al Republicii Moldova. Am contribuit personal la acest lucru, fiind convins că asemenea personaje nu merită cetăţenia statului nostru. Conform legii, cetăţenii străini nu pot fi membri şi lideri ai unui partid înregistrat în ţara noastră” – a scris Dodon, pe pagina sa de Facebook. Potrivit afirmaţiilor sale, prin acţiunile sale, Băsescu „confirmă suspiciunile noastre că o parte însemnată a clasei politice de la Bucureşti doreşte lichidarea statalităţii moldoveneşti.

- Reclama -

Campania propagandistică „Basarabia – pământ românesc” a fost lansată în timpul mandatului lui Băsescu” – a amintit Dodon, subliniind că fostul preşedinte al României „susţine deschis partidele extremiste şi antistatale din Republica Moldova”. „Propaganda unioniştilor (aşa sunt numiţi în Republica Moldova susţinătorii unirii cu România, nota TASS) a adus daune serioase relaţiilor de încredere dintre Chişinău şi Tiraspol. Dar tocmai acesta este unul din obiectivele unioniştilor – să nu permită reîntregirea Republicii Moldova fiindcă o ţară reîntregită nu poate fi anexată României, iar trupele NATO nu vor putea ajunge în acest caz până la Nistru” – a scris Igor Dodon. „Iată de ce eu insist pe interzicerea prin lege a unionismului şi pentru tragerea la răspundere a celor care organizează campanii şi acţiuni de lichidare a Republicii Moldova. În orice ţară care se respectă există o pedeapsă penală pentru o astfel de activitate” – a subliniat liderul moldovean.

- Advertisement -

Igor Dodon a amintit că Traian Băsescu a suferit un „faliment politic” în România, unde împotriva lui a fost deschis un dosar penal. „Nu ştim ce vrea Băsescu mai mult: să facă politică în Republica Moldova sau să fugă de urmărirea penală din România, unde are mari probleme legate de corupţie şi abuz de putere. Eu solicit justiţiei din România să-l ajute pe Băsescu să facă unirea în puşcărie” – a conchis preşedintele moldovean.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img