spot_img
2 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeProiectul de lege UDMR privind folosirea limbii materne, AMÂNAT pentru marți

Proiectul de lege UDMR privind folosirea limbii materne, AMÂNAT pentru marți

-

- Reclama -

Comisiile juridică, pentru drepturile omului și pentru administrație ale Camerei Deputaților au amânat, luni, discuția pe marginea proiectului de lege inițiat de UDMR care prevede scăderea pragului de la 20% la 10% în cazul numărului de persoane aparținând minorității naționale dintr-o localitate necesar pentru ca autoritățile să asigure folosirea limbii materne.

- Reclama -

Ședința celor trei comisii a fost convocată pentru marți, ora 10,00. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, iar Senatul este decizională.

- Advertisement -

Proiectul de lege depus de UDMR în luna mai prevede că „în unitățile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor care și-au declarat apartenența etnică sau în care există un număr semnificativ de cetățeni aparținând minorităților naționale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.

Proiectul prevede și introducerea conceptului „număr semnificativ de cetățeni” în acest caz.

- Advertisement -

Deputații din cele trei comisii, convocați pentru ora 18,00 la dezbaterea acestui proiect de lege, au așteptat mai mult de o jumătate de oră, după care discuțiile au fost amânate.

Reprezentanții PNL au protestat față de acest mod de lucru și au criticat proiectul de lege.

„Suntem azi în Parlament în fața unui abuz pe care PSD-ALDE îl comit, nu numai împotriva intereselor României, dar și împotriva ideii de parlamentarism, chiar și împotriva ideii de conviețuire pașnică între majoritate și minoritate. Suntem în fața Comisiei juridice, convocată nestatutar împreună cu Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru drepturile omului la ora 18,00. Timp de 40 de minute, fără nicio explicație, toți colegii din toate partidele au fost lăsați să aștepte, în timp ce liderii PSD, liderii ALDE și liderii UDMR au negociat alături trocul pe care intenționează PSD să-l facă pentru a-și menține puterea domnul Dragnea în PSD și în Parlament”, a afirmat deputatul liberal Cătălin Predoiu.

El a spus că este incalificabil ceea ce propune proiectul de lege.

„Este incalificabil ceea ce ni se propune prin acest proiect de lege pe care l-am văzut și care este în continuare subiect al acestui troc, este incalificabil modul în care principii fundamentale ale drepturilor omului, standarde privind protecția minorităților sunt călcate în picioare, tocmai pretinzându-se respectul acestor standarde”, a adăugat Predoiu.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img