Ucraina, atac la românii din Bucovina de Nord și Herța

Ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin (foto) s-a pronunțat marți împotriva instituirii dublei cetățenii în Ucraina și a anunțat că în curând vor fi luate măsuri împotriva persoanelor cu dublă cetățenie, relatează agenția de presă Unian, transmite Agerpres.
‘În curând se vor aplica sancțiuni împotriva persoanelor cu două sau mai multe pașapoarte,” a adăugat el, după ce a participat la ceremonia sfințirii monumentului împărătesei Maria Tereza a Austriei de la Ujgorod (în apropierea graniței cu Slovacia).

”Cât de curând vor fi introduse controale vamale comune la graniță, care vor exclude cazurile când la vama ucraineană un cetățean arată un pașaport, iar la cea din altă țară — un alt document de identitate”, a avertizat șeful diplomației ucrainene.
Decizia Ucrainei îi va viza și pe românii din Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Mulți dintre ei au dublă cetățenie. Deocamdată nu există nici o reacție a guvernului de la București.
De anul trecut În rada Supremă a Ucrainei a fost introdus un proiect de lege sub numărul 4116 – „Cu privire la modificările aduse Codului Penal al Ucrainei în legătură cu răspunderea pentru neinformarea în legătură deţinerea a cetăţeniei altui stat”, care prevede privaţiunea de libertate de 10 ani pentru deţinerea cetăţeniei duble, transmite portalul ucrainean Liga.net.
În noiembrie 2013, activiştii partidului naţionalist „Svoboda” au organizat o acţiune de protest la consulatul României din Cernăuţi împotriva instituirii sărbătorii naţionale „Ziua Bucovinei”, precum şi împotriva acordării cetăţeniei româneşti etnicilor români din Basarabia de sud, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare