spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-6.8 C
București

Iohannis: Am vorbit cu Trump despre vize/ Trump: Nu am discutat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la conferinţa de presă comună cu liderul SUA, Donald Trump, că în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la Casa Albă el a menţionat şi aspectul privind vizele pentru români şi, cel mai probabil, se va avansa în această privinţă, în condiţiile în care există tot mai mulţi cetăţeni care vin din România în Statele Unite ale Americii. Donald Trump a afirmat, în schimb, că nu s-a discutat despre programul Visa Waiver, transmite News.ro.

„Am menţionat acest aspect, dar l-am menţionat şi în timpul altor întâlniri pentru că este important pentru noi, este important pentru românii care vor să vină în SUA. Tot mai mulţi oameni vin din România în SUA, unii vin ca turişti, unii vin pentru afaceri, cei care vin pentru afaceri ar trebui încurajaţi. Aşa că problema vizelor ar putea fi important să o discutăm şi probabil că vom avansa în această privinţă”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat dacă în cadrul întâlnirii de la Casa Albă a discutat şi despre programul Visa Waiver.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus însă că nu au avut nicio discuţie privind vizele pentru cetăţenii români.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ultimul teritoriu vândut Americii de Danemarca

    Ultimul teritoriu vândut de Danemarca Statelor Unite ale Americii...

    Unele țări NATO nu mai transmit informații clasificate SUA din cauza Groenlandei

    Anumiți membri NATO au început să limiteze schimbul de...

    Ungaria nu va ratifica acordul Mercosur

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Piața...

    Pentru prima dată, Canada a făcut un plan pentru a face față unei invazii americane

    Comandamentul Forțelor Armate Canadiene a simulat un răspuns la...

    Zelenski nu vrea in Consiliul pentru Pace al lui Trump

    Vladimir Zelenski a confirmat că Ucraina a fost invitată...

    Articole relationate

    Categorii populare