INVESTIGAȚIE COMUNĂ FLUX 24 ȘI INCISIV DE PRAHOVA:
AZI VA PREZENTAM CE A CONSTATAT I.T.M., fara a sesiza organele de cercetare penala!
TELEKOM ROMÂNIA COMUNICATIONS S.A.
În urma acţiunilor de identificare de personal iniţiate de ITM Bucureşti şi de inspectoratele teritoriale de muncă la locurile de muncă organizate de societate în ţară, au fost identificate, prin sondaj, în baza fişelor de identificare un număr de 279 de persoane care au declarat că prestează activitate pentru şi sub autoritatea societăţii menţionate, în baza contractelor individuale de muncă încheiate conform prevederilor art. 16 alin. 1) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Inspecţia Muncii
Din verificarea dosarelor de personal ale salariaţilor, s-a constatat că acestea sunt întocmite conform art. 8 din HG nr. 500/2011, privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere înscrierea în contractele individuale de muncă a unor funcţii care nu se regăsesc în Codul Ocupaţiilor din România, a fost dispusă măsura obligatorie privind dovada respectării prevederilor art. 34 alin. 5) din codul muncii.
în contractele individuale de muncă cu timp parţial, nu sunt precizate în mod expres elementele prevăzute la art. 105 alin. 1) din Codul muncii, motiv pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Din evidenţa timpului de muncă întocmită de angajator, coroborată cu fişele de identificare completate de persoanele identificate la locurile de muncă organizate de societate, s-a constatat că pentru o parte din salariaţii care au prestat activitate în zilele de sâmbătă şi duminică, angajatorul nu a procedat la acordarea repausului săptămânal aşa cu prevăd dispoziţiile art. 137 alin. 1) şi alin. 2) din Codul muncii, motiv pentru care inspectorii de muncă au sancţionat contravenţional societatea, fiind dispusă măsura obligatorie în consecinţă. Totodată s-a constatat că în unele situaţii angajatorul nu respectă prevederile art. 120 şi art. 121 din Codul muncii privind munca suplimentară, fapt pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
în ceea ce priveşte concediul de odihnă, la data efectuării verificărilor angajatorul nu a prezentat programarea concediului de odihnă potrivit dispoziţiilor art. 148 din Codul muncii, fapt pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către societatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, conform art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- GERMANOS TELECOM ROMANIA S.A.
în urma acţiunilor de identificare de personal iniţiate de ITM Bucureşti şi de inspectoratele teritoriale de muncă la locurile de muncă organizate de societate în ţară, au fost identificate, prin sondaj, în baza fişelor de identificare un număr de 213 de persoane care au declarat că prestează activitate pentru şi sub autoritatea societăţii menţionate, în baza contractelor individuale de muncă încheiate conform prevederilor art. 16 alin. 1) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din verificarea dosarelor de personal ale salariaţilor, s-a constatat că acestea sunt întocmite conform art. 8 din HG nr. 500/2011, privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere că angajatorul nu respectă prevederile art. 34 alin. 5) din Codul muncii potrivit cărora „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate”, societatea a fost sancţionată contravenţional, fiind dispusă măsura obligatorie în consecinţă.
în contractele individuale de muncă cu timp parţial, nu sunt precizate în mod expres elementele prevăzute la art. 105 alin. 1) din Codul muncii, motiv pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Din evidenţa timpului de muncă întocmită de angajator, coroborată cu fişele de identificare completate de persoanele identificate la locurile de muncă organizate de societate, s-a constatat că pentru o parte din salariaţii care au prestat activitate în zilele de sâmbătă şi duminică, angajatorul nu a procedat la acordarea repausului săptămânal aşa cu prevăd dispoziţiile art. 137 alin. 1) şi alin. 2) din Codul muncii, motiv pentru care inspectorii de muncă au sancţionat contravenţional societatea, fiind dispusă măsura obligatorie în consecinţă. Totodată s-a constatat că în unele situaţii angajatorul nu respectă prevederile art. 120 şi art. 121 din Codul muncii privind munca suplimentară, fapt pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
în ceea ce priveşte concediul de odihnă, la data efectuării verificărilor angajatorul nu a prezentat programarea concediului de odihnă potrivit dispoziţiilor art. 148 din Codul muncii, fapt pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către societatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, conform art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- TELEKOM ROMÂNIA MOBILE COMUNICATIONS S.A.
în urma acţiunilor de identificare de personal iniţiate de ITM Bucureşti şi de inspectoratele teritoriale de muncă la locurile de muncă organizate de societate în ţară, au fost identificate, prin sondaj, în baza fişelor de identificare un număr de 15 de persoane care au declarat că prestează activitate pentru şi sub autoritatea societăţii menţionate, în baza contractelor individuale de muncă încheiate conform prevederilor art. 16 alin. 1) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din verificarea dosarelor de personal ale salariaţilor, s-a constatat că acestea sunt întocmite conform art. 8 din HG nr. 500/2011, privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere că angajatorul nu respectă prevederile art. 34 alin. 5) din Codul muncii potrivit cărora „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate”, societatea a fost sancţionată contravenţional, fiind dispusă măsura obligatorie în consecinţă.
în contractele individuale de muncă cu timp parţial, nu sunt precizate în mod expres elementele prevăzute la art. 105 alin. 1) din Codul muncii, motiv pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Din evidenţa timpului de muncă întocmită de angajator, coroborată cu fişele de identificare completate de persoanele identificate la locurile de muncă organizate de societate, s-a constatat că pentru o parte din salariaţii care au prestat activitate în zilele de sâmbătă şi duminică, angajatorul nu a procedat la acordarea repausului săptămânal aşa cu prevăd dispoziţiile art. 137 alin. 1) şi alin. 2) din Codul muncii, motiv pentru car inspectorii de muncă au sancţionat contravenţional societatea, fiind dispusă măsura obligatorie în consecinţă. Totodată s-a constatat că în unele situaţii angajatorul nu respectă prevederile art. 120 şi art. 121 din Codul muncii privind munca suplimentară, fapt pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Pentru orele prestate de către salariaţi în timpul nopţii, angajatorul acordă un spor de 25% la salariul de bază în conformitate cu prevederile art. 126 lit. b) din Codul muncii, însă nu a făcut dovada respectării prevederile art. 125 alin. 5) din acelaşi act normativ, fiind dispusă măsura obligatorie în consecinţă.
în ceea ce priveşte concediul de odihnă, la data efectuării verificărilor angajatorul nu a prezentat programarea concediului de odihnă potrivit dispoziţiilor art. 148 din Codul muncii, fapt pentru care inspectorii de muncă au dispus măsura obligatorie în consecinţă.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către societatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, conform art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- SUN LIGHT ROMANIA FILIALA BUCUREŞTI SRL
în urma acţiunilor de identificare de personal iniţiate de ITM Bucureşti şi de inspectoratele teritoriale de muncă la locurile de muncă organizate de societate în ţară, au fost identificate, prin sondaj, în baza fişelor de identificare un număr de 15 de persoane care au declarat că prestează activitate pentru şi sub autoritatea societăţii menţionate, în baza contractelor individuale de muncă încheiate conform prevederilor art. 16 alin. 1) din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Salariaţii identificaţi în baza fişelor de identificare au declarat că nu prestează activitate în zilele de sâmbătă şi duminică şi în timpul nopţii. Având în vedere timpul de muncă, angajatorul a făcut dovada respectării prevederilor art. 119 din Codul muncii, privind evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat.
în privinţa acordării drepturilor salariale, angajatorul a făcut dovada respectării prevederilor art. 168 alin. 1) din Codul muncii, potrivit cărora „plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit”.
- în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
în urma controalelor efectuate la cele patru societăţi s-au constatat următoarele deficienţe:
La S.C. SUNLIGHT ROMANIA Filiala Bucureşti S.R.L. nu au fost respectate cerinţele din Legea nr. 319/2006 şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie.
La S.C. TELEKOM ROAAANIA MOBILE COMUNICATIONS S.A. nu s-a comunicat şi cercetat evenimentul produs la data de 28.02.2017, a cărui victimă a fost Vacariu Soare Dan Gabriel. S-a dispus cercetarea evenimentului conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, s-a constatat că nu au fost organizate activităţile de prevenire şi protecţie în conformitate
cu cerinţele din Legea nr. 319/2006 şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
La S.C. TELEKOM ROMANIA COMUNICATIONS S.A nu s-au constatat deficienţe în ceea ce priveşte legislaţia de securitatea şi sănătatea în muncă.
La S.C. GERMANOS TELECOM ROMANIA S.A. nu au fost respectate cerinţele din Legea nr. 319/2006 şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie.
Pentru abaterile constatate s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse masuri de aducere în conformitate cu prevederile legale în vigoare
Iata ce s-a transmis ieri pe mail-urile salariatilor Telekom, spre stiinta, de liderul de sindicat. Conducerea telekom nu a trimis nimic aratand astfel lipsa de transparenta si activitatea sa stil „noaptea ca hotii”. Ce fac cetatenii, „rezist”? Pentru ceilalti cetateni corporatisti…!
Dragi colegi,
Ieri 7 iulie 2017, in sensul procesului de curățenie a persoanelor indezirabile numit New Telekom, urmare a dorinței companiei de a se transmite un mesaj evident de intimidare membrilor de sindicat, cum ar fi „răzvrătiții, sa își bage mintiile in cap”, ca fac ce vor, va aduc la cunoștință:
- Am refuzat anterior deciziei oferta de mituire care însemna un acord de munca si păstrarea salariului existent. Ca forma de „return of investment”, cum ii place sa spună dnei. director executiv HR Cristina DUMITRACHE, trebuia sa renunț la procesele aflate pe rolul instanțelor de judecata si la apărarea cu fermitate a drepturilor membrilor de sindicat. Pentru refuz, am fost amenințat cu moartea, motiv pentru care am formulat plângere penala.
- Decizia de concediere, prima decizie din procesul de curățenie a persoanelor indezirabile numit New Telekom, îmi este adresata prin executor judecătoresc, acasă, iar Telekom se identifica prin adresa unde SNTM deține sediul organizației. Adică, in LAMDA. Se arata din nou si evident, ca nu s-a avut in vedere concedierea profesionala, dar a calității de lider sindical. Singurul sindicat din companiile Telekom care se exprima corect cu misiunea statuata față de membrii săi.
- Decizia de concediere devine aplicabila după expirarea termenului de preaviz legal si atacabila in termen de 45 de zile potrivit art. 211, lit. a din Legea nr. 62/2011, ceea ce urmează sa se întâmple.
- Așa cum știți avem in derulare litigii de munca, urmând ca instanțele de judecata sa se hotărască asupra unor drepturi cuvenite de drept si esențiale, de care mulți dintre salariați au fost lipsiți. Procesul este in desfășurare si este meticulos constituita pentru un câștig de cauza fără tăgadă.
- Susțin si recomand tuturor membrilor de sindicat, a acelor salariați cărora le sunt încălcate drepturile legale, sa se adrese fără obstacole organizației sindicale, atenție, organizației sindicale SEMNATARE. Vom întreprinde orice demers legal in susținerea si apărarea voastră pana la capăt, fără ezitare si cu toate resursele.
- De la momentul concedierii mele si pana la momentul hotărârii ce urmează sa fie pronunțată de instanța de judecata cu privire la concedierea mea, voi fi același președinte SNTM si vicepreședinte BNS si la fel de ferm in apărarea si susținerea drepturilor salariaților, ale membrilor de sindicat in special. Majoritatea liderilor BNS au trecut prin situații similare de concedieri abuzive. O practica fără efect. Mișcarea sindicala a continuat si va continua atât timp cat suntem solidari. Astăzi, confederația sindicala din care facem parte si noi, reprezintă interesele angajaților din sănătate, învățământ, cultură, energie, industrie, transport, finanțe, construcții, etc. si nu in ultimul rând telecomunicații, afiliați la Confederația Internațională a Sindicatelor.
De la momentul când am fost amenințat cu moartea mi-am dat seama ca altceva mai prețios nu mai am de pierdut. M-am saturat sa vad tineri, care sa îmi spună ca stau încă o luna angajați, sa facă bani de avion, sa plece din tara. E multa batjocora in cuvinte pompoase si corporatist exprimate. Din nefericire!
Solidari, împreună reușim!
Al vostru, Florin BICA
Președinte SNTM – Vicepreședinte BNS