LOVITURĂ într-o bancă din Prahova: 300.000 de euro

O unitate bancară din județul Prahova a fost delapidată de aproximativ 300.000 de euro de o casieră care și-a însușit banii, în condițiile în care colega acesteia nu a participat efectiv la verificarea numerarului și închiderile de casă.

Potrivit buletinului de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal care a vizat două femei bănuite de săvârșirea infracțiunilor de delapidare și neglijență în serviciu.

„Din cercetările polițiștilor au rezultat indicii că una dintre femei, în calitate de casier al unei unități bancare, și-ar fi însușit din numerarul existent în casieria unității, respectiv tezaur, sumele de 999.951,99 RON și 66.499,90 euro, profitând de faptul că cealaltă nu ar fi participat efectiv la verificarea numerarului și la închiderile de casă, aceasta din urmă încălcându-și astfel atribuțiunile de serviciu privind monitorizarea și închiderea casieriei”, se arată în documentul citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare