Profesorul universitar clujean, Dorin Isoc, care a demascat multiplul plagiat comis de Victor Ponta, atrage atenția asupra faptului că ordonanța de urgență emisă împotriva plagiatorilor este inutilă, scrie Gazeta de Cluj. ”Prin ordonanţa de urgenţă privind posibilitatea renunţării indivizilor la titluri ştiinţifice acordate prin lege, autonomia universitară a fost încălcată în mod vulgar şi suntem în situaţia în care este evident că politicul doreşte controlul deplin al libertăţii de exprimare şi creaţie”, explică profesorul clujean. Dorin Isoc este un profesor din cadrul Universității Tehnice Cluj.
”Prin ordonanţa de urgenţă privind posibilitatea renunţării indivizilor la titluri ştiinţifice acordate prin lege, autonomia universitară a fost încălcată în mod vulgar şi suntem în situaţia în care este evident că politicul doreşte controlul deplin al libertăţii de exprimare şi creaţie. Dacă se trece peste faptul că în ultimii doi ani instituţii ale statului au acţionat în mod sistematic sub conducerea şi la bunul plac al unei persoane care se află în litigiu evident cu legea pe care a încălcat-o în mod grav în momentul în care a depus o teză de doctorat sub condiţia că i-ar aparţine, teză care ulterior s-a dovedit a fi plagiată, şi că prin aceasta ar fi în drept să obţină un drept garantat de stat se constată că aceeaşi persoană a adus instituţiile statului în situaţia de apărători ai fărădelegii. Este de subliniat că ambiguitatea legii a fost dusă la extrem şi la absurd prin decizia menţionată. Titlul ştiinţific este acordat de universitate şi recunoscut administrativ de Ministerul Educaţiei. Se spune astfel dintotdeauna „…doctor în drept al Universităţii din Bucureşti…” şi nu „…doctor în drept al Ministerului Educaţiei …”. Acordarea titlurilor ştiinţifice este un atribut inalienabil al universităţilor şi al autonomiei academice de care acestea se bucură prin lege. Dacă premierul plagiator a fost vreodată „…doctor în drept al Ministerului Educaţiei …”, a declarat profesorul Isoc ziarului Gazeta de Cluj.
- Advertisement -