spot_img
7.1 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăDezvaluiriEXCLUSIV: Dragnea Beach Club

EXCLUSIV: Dragnea Beach Club

-

Consiliul Local al municipiului Turnu Măgurele, județul Teleorman, a deschis luni după amiază procedura de închiriere  pentru o suprafață de 700 mp situată în încinta Punctului de control și trecere a frontierei cu bacul de la Turnu Măgurele (România)-Nikopol (Bulgaria) pentru SC Danubius Travel International SRL.

- Reclama -

DOCUMENTE:

- Advertisement -

Firma aparține lui Mădălin Ioniță cunoscut ca șoferul lui Liviu Dragnea și implicat în mai multe firme apropiate familiei liderului PSD.

- Advertisement -

Consiliul Local a aprobat practic cererea firmei de organizare a unei licitații pentru închiriere, care este însă  doar o formalitate.

Solicitarea a fost rezolvată în 30 zile.

Locația obținută acum este chiar lângă o altă afacere importantă a familei Dragnea.

Prețul închirierii însă urmează să fie stabilit ulterior.

Primarul din Turnu Măgurele, Dănuț Cuclea, este un apropiat al lui Dragnea și a acordat numeroase contracte firmelor de casă ale șefului PSD, printre care evident TelDrum.

Printre altele Liviu Dragnea este și cetățean de onoare al municipiului Turnu Măgurele,

Este vorba de afacerea BRIZA DUNĂRII EVENTS – S.R.L, care deține o porțiune importantă a malului de pe partea românească a Dunării. În firmă erau asociați Ioniță Mădălin, fost șofer al jupânului, și juniorul Dragnea Valentin Ștefan. Acum firma a obținut încă 700 de metri pătrați pe malul Dunării.

Este vorba de un restaurant, un club și o plajă pe malul Dunării. 

Societatea BRIZA DUNĂRII EVENTS SRL Alexandria a fost înfiinţată în septembrie 2016 și are ca obiect principal de activitate “restaurante“, iar DRAGNEA jr. deţine 60% din capitalul social (care este de 200 lei), partener de afacere fiindu-i Mădălin IONIŢĂ (44 de ani).

Interesant este că cei în cauză nu au mai așteptat decizia Consiliului Local și au montat încă de săptămâna trecută un mare cort pe terenul de pe malul Dunării. Practic împreună cu restaurantul și clubul gruparea Dragnea va avea și un mare cort de nunți pe malul Dunării. Cortul conform informațiilor la fața locului de FLUX 24 are o capacitate de peste 700 de locuri,

Interesant este și faptul că  BRIZA DUNĂRII EVENTS – S.R.L are sediul social în Alexandria, într-o clădire ridicată de Ministerul Apărării Naționale, ale cărei încăperi aveau inițial destinația de locuințe de serviciu, scria presa locală.

Conform paginii de Facebook a localului, Briza Dunării organizează concursuri de bikini şi concerte live de manele susţinute de Cătălin de la Alexandria şi Eugen de la Corabia. În timpul verii, clubul se transformă în Beach Club, având o plajă amenajată la Dunăre.

Cerealele Teldrum sunt încărcate în barje chiar lângă Bac-ul controlat de gruparea Dragnea.

Mădălin Ioniță este și un donator important pentru PSD.

Un tun imobiliar l-a transformat pe bugetarul Liviu Dragnea, la începutul anilor 2000, într-un burghez care putea trăi toată viața doar din rente.

Peste 18.000 de metri pătrați de clădiri și teren pentru numai 22.000 de dolari. Adică în jur de un dolar și 25 de cenți pentru fiecare metru pătrat de imobiliare constând în restaurante, spații comerciale, terenuri. Toate fuseseră ale statului. Până când, în 2005, au ajuns în proprietatea lui Liviu Dragnea.

În afacere apare și șoferul Ioniță Mădălin.

În noiembrie 2012, prin hotărârea nr. 5 a acționarilor Modern SA, se mai iau niște decizii. Prima și cea mai importantă este că se retrag trei acționari din firmă și-și cedează acțiunile unui al patrulea. A doua decizie este că doi dintre administratori se retrag, de asemenea. Iar a treia decizie este că forma de organizare se schimbă din SA (societate pe acțiuni) în SRL (societate cu răspundere limitată).Iată cine erau cei trei acționari care se retrăgeau și cui cedau acțiunile (conform “Monitorului Oficial”): “Se retrag din societate: Ioniță Mădălin, în calitate de cedent, cedează 331 acțiuni nominative cu valoarea nominală de 25.000 lei (vechi – n.r.), în sumă de 8.275.000 lei (vechi – n.r.) către acționarul Dragnea Liviu Nicolae. Andrei Florea, în calitate de cedent, cedează 331 acțiuni nominative cu valoarea nominală de 25.000 lei (vechi – n.r.), în sumă de 8.275.000 lei (vechi – n.r.) către acționarul Dragnea Liviu Nicolae. DACOROM SRL, în calitate de cedent, cedează 331 acțiuni nominative cu valoarea nominală de 25.000 lei (vechi – n.r.), în sumă de 8.275.000 lei (vechi – n.r.) către acționarul Dragnea Liviu Nicolae”, dezvăluia recent România Liberă.

Interesant este că recent guvernul Grindeanu a anunţat că a aprobat începerea unui program de susţinere financiară a centrelor de agrement, adică a IMM-urilor care doresc să înfiinţeze piscine, restaurante, cluburi, discoteci etc.

Programul “Primul centru de agrement“ este o nouă politică publică, pe care Executivul o va promova conform Programului de Guvernare, primul pas fiind făcut astăzi, prin adoptarea unui Memorandum, urmând ca implementarea să înceapă după   aprobarea sa printr-un act normativ.Programul “Primul centru de agrement“ are scopul de a susține realizarea de investiții pentru crearea infrastructurii necesare desfășurării activităților de agrement, prin acordarea de garanții de către stat în procent de maximum 80% (echivalent valoric maxim 240.000 de euro/1 milion de lei/investiție) pentru creditele de investiții destinate înființării și dezvoltării centrelor de acest tip, spunea Guvernul.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img