Fiul unui fost președinte moldovean, reținut la mănăstire

Fostul deputat moldovean Chiril Lucinschi, fiul fostului președinte moldovean Petru Lucinschi, a fost reținut joi la Mănăstirea Suruceni. ”Este adevărat, dânsul era la slujba oficiată cu prilejul Înălțării Domnului. Procurorii au așteptat până el a ieșit din mănăstire, și abia după asta au început măsurile procesual penale”, a declarat Viorel Morari.șeful Procuraturii Anticorupție de la Chișinău, transmite deschide.md

Informaţiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare.

În prezent, fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară.

Un alt fiu al lui Petru Lucinschi este judecat la București în dosarul în care apare și ginerele fostului președinte Traian Băsescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Simion: Nu știu din ce trăiește Călin Georgescu

    Președintele AUR, George Simion, a recunoscut în direct la...

    Der Spiegel: Pentru ce țară a spionat fostul șef al spionajului extern german

    Fostul președinte al Serviciului Federal de Informații (BND) al...

    Prefectul USR de Timiș, abonat la contracte pe bani publici

    Paul Finta a devenit prefect al județului Timiș pe...

    Fiica lui Gaddafi pe primul într-un sondaj privind viitorul lider al Libiei

    Aisha, fiica fostului lider libian Muammar Gaddafi, s-a clasat...

    Rusia susține că nu există cazuri de ciumă in Irkutsk

    Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății...

    Articole relationate

    Categorii populare