Firea, nou scandal cu logo-ul pentru București: PLAGIAT din 1959

Apariția în mediul online a unei acuzații de plagiat la adresa noului logo al Bucureștiului desemnat câștigător al concursului organizat de Primăria Capitalei este „un atac deliberat” la credibilitatea și la imaginea instituției, se arată într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

„Coperta cursului de geometrie descriptivă din 1959 pe care ar apărea exact imaginea logo-ului ales de juriul concursului este un fals grosolan. (…) Considerăm că acesta este un atac deliberat la credibilitatea și la imaginea Primăriei Capitalei și ne rezervăm dreptul de a-i acționa în justiție pe cei care au declanșat și răspândit această manipulare grosolană. Din păcate, printre cei care s-au grăbit să colporteze aceste acuzații nefondate se numără și jurnaliști cu experiență, din cadrul unor instituții de presă cu pretenții de onorabilitate. Nu numai că nu au verificat informația, dar nici după ce li s-a atras atenția asupra falsului nu au făcut cuvenitele rectificări”, se arată în comunicatul PMB.

Conform aceleiași surse, incidentul se înscrie, alături de „taifunul mediatic” iscat de știrea despre profesoara dată afară pentru că ar fi contrazis-o pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, „într-o campanie concertată și deloc întâmplătoare” de compromitere a acesteia, întrucât activitatea ei ar deranja anumite persoane sau grupuri de interese.

„Primarul general Gabriela Firea nu va ceda în fața acestor atacuri și își va continua proiectele, dar nu va lăsa nesancționate niciun fel de derapaje, mai ales că e deja limpede pentru oricine că acestea nu sunt deloc întâmplătoare”, mai precizează comunicatul citat.

După descalificarea lucrării prezentate de Narcis Teodor Lupou, având în vedere asemănarea foarte mare cu unul dintre logo-urile orașului Taipei, PMB a desemnat un nou câștigător, în persoana lui Alexandru Mihai Nenciu, a cărui propunere era următoarea clasată în funcție de punctaj, potrivit Primăriei Municipiului București (PMB).

În prezentarea materialului propus spre jurizare, Alexandru Mihai Nenciu susține că a pornit de la ideea de a crea un logo care să condenseze, grafic și vizual, un cumul de valori reprezentative pentru bucureșteni — istorice, culturale, sportive și economice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare