Merkel alimentează conflictul cu Netanyahu

Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, a refuzat să mai discute cu Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, după ce acesta din urmă a anulat întrevederea cu el, iar Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a exprimat susţinere pentru şeful diplomaţiei germane, informează site-ul YnetNews.com.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, a anulat marţi întrevederea pe care urma să o aibă cu ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, din cauza insistenţei oficialului german de a se întâlni cu reprezentanţi ai unor organizaţii care denunţă atrocităţi atribuite unor militari israelieni.

După anularea întrevederii, Benjamin Netanyahu a încercat să îl sune pe Sigmar Gabriel, dar şeful diplomaţiei germane nu i-a răspuns. „Am vrut să vorbesc la telefon cu ministrul german de Externe pentru a-i explica poziţia mea şi a clarifica lucrurile, dar nu a acceptat conversaţia. Sper că Sigmar Gabriel se va întâlni cu mine în cursul viitoarei vizite în Israel mai degrabă decât cu un grup marginal care subminează securitatea Israelului”, a afirmat Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat revistei Bild.

La rândul său, cancelarul Angela Merkel a semnalat vineri că îl susţine pe Sigmar Gabriel în disputa cu Israelul care riscă să amplifice tensiunile existente deja la nivel bilateral din cauza activităţilor israeliene de colonizare în Cisiordania. Întrebată, în cadrul unui interviu acordat RND dacă îl susţine pe Sigmar Gabriel, Merkel a răspuns: „Da, are susţinerea mea. Am ţinut strâns legătura în timpul vizitei sale în Israel. Însă disputa nu schimbă nimic în convingerea noastră că trebuie să sprijinim statul Israel”.

Benjamin Netanyahu a anulat întrevederea cu Sigmar Gabriel, în timpul vizitei acestuia în Israel, deoarece oficialul german s-a întâlnit cu reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale israeliene Breaking the Silence şi B’Tselem, care denunţă abuzuri atribuite unor militari israelieni comise în teritoriul palestinian Cisiordania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Senatorii republicani supărați pe Trump pentru numirea noului sef al serviciilor de informații

    Senatorii republicani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la numirea...

    Un originar din Belarus numit șeful Mossad

    Roman Gofman, născut în Belarus, a fost numit noul...

    Companiile rusești pot furniza peste 15.000 de drone pe zi

    Companiile autohtone pot furniza peste 15.000 de drone FPV...

    Articole relationate

    Categorii populare