Cum a fost convins Sorin Grindeanu de Petre Roman să intre în PSD

„În primul tur în 1996 (n.red-alegerile prezidenţiale din 1996), am votat cu Partidul Democrat, care îl avea atunci candidat pe Petre Roman la alegerile prezidențiale și care era partid de stânga în acel moment. (…) Între tururi, a considerat necesar să se alieze cu dreapta, cu Convenția Democrată, ceea ce pentru mine a fost o lovitură în ceea ce credeam (…) Și acesta a reprezentat un impuls de a merge (să se înscrie în FDSN-ul de atunci n.red.)”, a declarat premierul Sorin Grindeanu la TVR referindu-se la intrarea sa în PSD în 1996, amintind și funcțiile pe care le-a deținut ulterior în cariera sa politică și care au culminat cu cea de șef al Guvernului.

Întrebat dacă este timid, Grindeanu a răspuns: „Nu neapărat timid, cât îmi este foarte, foarte frică de ridicol și atunci evit anumite lucruri. Și de a pica în ridicol. E foarte simplu să se întâmple lucrul ăsta”.

El a vorbit și despre ziua de 30 decembrie 2016. „Am fost chemat la București, a fost acea desfășurare, în care prima propunere a PSD pentru funcția de premier, și anume doamna Sevil Shhaideh, n-a fost acceptată. În mod normal, statutar, s-a întrunit forul de conducere în partid și (…) m-a votat să fiu eu cel care să preia această sarcină. Sigur că a fost o surpriză, cred că s-a și văzut (…) Mă mai uit la imaginile de atunci, din decembrie, și se vede pe mine și o anumită emoție, dar totodată cred că și ce gândeam atunci, responsabilitățile”, a precizat Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare