Jandarmeria devine noua SECURITATE: PROIECT HALUCINANT DE LEGE PSD-PNL

Un număr de 120 de parlamentari PSD şi patru PNL au depus în Senat o lege care acordă Jandarmeriei puteri sporite, pentru adaptarea la actualele necesităţi, precum dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi a chema sau conduce persoane la sediu. Iniţiatorii susţin că actuala lege este neclară şi nu acordă explicit aceste puteri, ci doar implicit, motiv pentru care jandarmii au trebuit să dea explicaţii din cauza unor „aşa-zise abuzuri”.

Pe lângă puterea de a legitima persoane, jandarmii ar putea, prin această lege, şi să „stabilească identitatea persoanelor care încălcă dispoziţiile legale ori despre care există suspiciuni rezonabile că pregătesc sau au comis o faptă ilegală”

Proiectul permite ca jandarmii să invite la sediul unităţilor/structurilor Jandarmeiri Române persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, dar şi să îi „conducă”, în caz de nevoie. Dacă aceste persoane se împotrivesc, jandarmii vor putea folosi forţa pentru a-i duce la sediu.

„În cazul nerespectării dispoziţiilor date de jandarm, acesta este îndreptăţit să folosească forţa”, scrie în proiect.

O nouă prerogativă ar fi oprirea şi controlul vehiculelor, jandarmii urmând să poată să percheziţioneze vehicule, dar şi să efectueze înregistrări audio-video ale persoanelor, pentru a le pune la dispoziţia organelor judiciare, în special în cazul unor adunări mari de oameni, precum proteste sau competiţii sportive.

Jandarmii vor primi atribuţii şi în cazul animalelor periculoase, primind drept de a folosi arme tranchilizante sau letale împotriva lor, fie în lupta contra braconajului, fie în cazul efectuării unor intervenţii.

Proiectul prevede şi că Jandarmeria Română poate selecţiona şi pregăti pentru nevoile proprii rezervişti voluntari în limita posturilor prevăzute în statele de organizare, aprobate potrivit competenţelor, ei urmând să aibă calitatea de militari.

Iniţiatorii doresc ca jandarmii, precum şi personalul contractual, să aibă dreptul la asistenţă psihologică gratuită, dar şi obligaţia de a se supune controalelor periodice.

Potrivit expunerii de motive, multe dintre aceste noi prerogative erau necesare deoarece legea le permitea implicit, dar nu şi explicit.

„În forma iniţială a legii în discuţie, în vigoare la această dată, s-a omis introducerea, în mod expres, a unor drepturi şi obligaţii ale personalului Jandarmeriei ce constau, în principal, în desfăşurarea unor activităţi care sunt complementare atribuţiilor specifice prevăzute de lege şi, fără de care, acestea nu pot fi îndeplinite”, spun iniţiatorii.

Ei atrag atenţia asupra faptului că, de multe ori, jandarmii au fost acuzaţi de acţiuni „aşa-zis abuzive”, când îşi îndeplineau misiunile, fiind victime ale unui „disconfort psihic”, şi de aceea legea trebuie clarificată.

„Nu de puţine ori, personalul Jandarmeriei a fost subiectul unor plângeri ale cetăţenilor ca urmare a exercitării, aşa-zis abuzive, a drepturilor menţionate (…), care au avut ca rezultat crearea unui disconfort psihic al acestora cauzat de necesitatea prezentării în faţa organelor de urmărire penală, cu repercusiuni în îndeplinirea normală a atribuţiilor de serviciu”, scrie în expunerea de motive.

Proiectul a fost iniţiat de 120 de parlamentari PSD, însă nu este semnată şi de liderul Liviu Dragnea, dar şi de patru parlamentari PNL: Leon Dănăilă, Iancu Carcota, Carmen Hărău, Nicoleta Pauliuc şi Alexandru Pereş.

Iniţiativa este înregistrată în Senat, Camera Deputaţilor urmând a fi for decizional.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare