Victor Becali, aflat în închisoare de peste trei ani, în urma unei condamnări în Dosarul Transferurilor, a acordat un interviu în exclusivitate pentru România TV. El susține că în închisori s-ar afla şi ofiţeri SRI infiltraţi, iar uneori aceștia ar supraveghea și activitatea comisiei pentru eliberare condiționată.
„Ce mai mare problemă în penitenciar e cu eliberarea condiţionată. Atunci se suferă cel mai mult, aia este tortură, se poate numi totura psihică. Nu mi se mai dă învoire pentru că, mi se spune, am un alt dosar pe rol. Păi şi ce dacă? Toată legea aia a fost anulată printr-o decizie a instanţei. Nu-mi poate influenţa cu nimic comportamentul din acel dosar. Eu fac fracţia oricum. Aceste puncte au fost abrogate printr-o decizie a ÎCCJ.
Pentru doamna Prună nu a fost important asta. Pentru doamna Prună au fost importante cărţile. Doamna Prună a venit cu nişte obiective sigure. Ea face parte dintr-un sistem… Să nu mai scrie Voiculescu cărţi… Şi alte ordonanţe pe care a vrut dumneaei să şi le treacă şi n-a mai fost deranjat nimeni”, a spus Victor Becali, pentru România TV.
De altfel, Becali este foarte pornit împotriva fostului ministru al Justiţiei. „Eu prima dată am crezut că este un om de bună credinţă. A fost aici doamna Prună. N-aş vrea să faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Deţinuţii ar rupe gardurile şi gratiile… I-a minţit pe toţi. N-a minţit numai la Bruxelles, minciuna e o regulă pentru dumneaei„, mai spune Victor Becali. „Eu am primit sentinţa, am venit la penitenciar. Ea pentru că nu respectă legea pleacă la Bruxelles„, a adăugat fostul impresar, în interviul pentru România TV.
„Eu n-am fost acasă de un an şi 4 luni. Mi se resping cererile, nici măcar nu se motivează. Am fost sancţionat o dată în 2014. I-a venit rău lui Borcea şi l-au dus la spital şi am sunat familia lui să-i anunţ. Am sunat de pe cartela şi telefonul lui şi nu aveam voie. Cei de la penitenciar mi-au spus că mă înţeleg omeneşte, dar aia e„, a mai povestit Victor Becali. El a mai dezvăluit în interviu că stă în cameră cu Mircea Băsescu. „Fratele domnului Traian Băsescu stă cu mine în camera. Aşteaptă şi el, cred că miercuri, pronunţarea, dar nu ştii ce se întâmplă. E un om bolnav, care are probleme de sănătate. Probabil în condiţiile astea, pentru că este fratele lui Băsescu, nu-l ajută. I se întâmplă ce mi se întâmplă şi mie. Nu are voie să muncească în exterior, că poate ne vede cineva şi ne pozează„, a mai spus Victor Becali, la România TV.