Scandalul țărilor din UE care „cheltuiesc bani pe alcool și femei”

Președintele Eurogrupului, olandezul Jeroen Dijsselbloem, criticat după ce a spus că țările din sud „cheltuiesc bani pe alcool și femei”, și-a prezentat miercuri scuze pentru declarațiile sale dar a precizat că nu intenționează să demisioneze, informează AFP și Reuters.

Anterior, premierul portughez, Antonio Costa, a cerut demisia lui Jeroen Dijsselbloem, pe care l-a acuzat de declarații „rasiste” și „xenofobe” față de țările din sudul zonei euro.

„Regret dacă cineva a fost ofensat de remarcile mele”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, care prezidează din 2013 Eurogrupul, instituție care reunește cei 19 miniștrii de Finanțe din țările care au adoptat moneda euro. „În același timp, cred că sunt apreciat pentru stilul meu și pentru că trebuie să fiu strict uneori. Este adevărat că stilul meu este unul direct și, din nou, dacă cineva se simte ofensat îmi pare rău. Nu am intenția de a demisiona”, a adăugat Dijsselbloem.

Într-un interviu acordat recent Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Jeroen Dijsselbloem a declarat că țările din sud „cheltuiesc bani pe alcool și femei”, o afirmație pentru care a refuzat să prezint scuze, marți, în Parlamentul European. „În timpul crizei euro, țările din Nord și-au arătat solidaritatea cu țările afectate de criză. Ca social-democrat, dau multă importanță solidarității. Dar voi aveți de asemenea obligații. Nu puteți să cheltuiți toți banii pe alcool și femei și apoi să cereți ajutor”, a afirmat Dijsselbloem.

În mod normal, mandatul lui Dijsselbloem în funcția de președinte al Eurogrupului expiră în luna ianuarie 2018 însă partidul socialist din care face parte a suferit o înfrângere gravă la alegerile parlamentare care au avut loc săptămâna trecută în Olanda. În aceste condiții, nu este clar dacă Dijsselbloem va mai rămâne în Guvernul condus de liberalul Mark Rutte după negocierile pentru formarea unei noi coaliții.

Hot this week

Topics

Mai mult

    FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13% în primele 6 luni din 2026

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul...

    Un senator democrat a blocat proiectul de lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

    Senatorul democrat din Georgia, Raphael Warnock, a blocat examinarea...

    Cum își bate joc Guvernul de noi cu „ieftinirea” motorinei

    România asistă la un veritabil Black Friday al motorinei,...

    Consilierul lui Putin: Oceanul Mondial, arenă de luptă geopolitică

    O situație complexă se dezvoltă în prezent în Oceanul...

    Articole relationate

    Categorii populare