Familiile a 800 de victime ale atentatelor din 11 septembrie au dovezi că Arabia Saudită s-ar fi aflat în spatele atacurilor

Familiile a circa 800 de victime ale atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 au formulat marți o plângere penală împotriva Arabiei Saudite, țară pe care o acuză de complicitate la atentatele soldate cu circa 3.000 de victime, transmite agenția EFE.

Plângerea a fost înaintată Tribunalului federal din Manhattan și în ea se solicită compensații economice pentru victimele acelor atentate sau pentru familiile victimelor. Conform documentului înaintat instanței americane, mai mulți funcționari saudiți sunt bănuiți de implicare în atacurile teroriste prin sprijinul oferit teroriștilor care au deturnat avioanele civile cu care au lovit Turnurile Gemene și Pentagonul pe 11 septembrie 2001. Respectivii funcționari le-ar fi oferit teroriștilor bani, protecție, consiliere, le-ar fi facilitat transportul în SUA unde i-ar fi ajutat de asemenea să se integreze pe plan local și să urmeze cursuri de pilotaj.

În plângere se mai menționează că angajați ai ambasadei Arabiei Saudite în Germania l-ar fi sprijinit pe liderul grupului de teroriști, Mohammed Atta, și este semnalat faptul că un alt funcționar guvernamental saudit s-a cazat în noaptea de dinaintea atacului la același hotel din statul Virginia unde s-au cazat teroriștii. Este amintit și faptul că dintre cei 19 atacatori, 15 erau saudiți, iar trei dintre ei au lucrat anterior pentru guvernul de la Riad.

Documentul înaintat instanței subliniază că familia regală saudită a știut mereu că fonduri oferite de organizații caritabile ajungeau în mâinile grupării al-Qaida și ar fi tolerat această practică pentru a nu pierde sprijinul musulmanilor extremiști și a se menține astfel la putere.

Demersul judiciar survine după ce societatea de avocatură care l-a prezentat acum instanței a lucrat timp de mai mulți ani la acest dosar și la câteva luni după ce Congresul american a aprobat legea JASTA (Justice Against Sponsors of Terrorism Act), ce permite rudelor victimelor atentatelor de la 11 septembrie să dea în judecată Arabia Saudită.

Însă până în prezent foștii președinți George Bush și Barack Obama au susținut de mai multe ori că nu există probe suficiente care să indice o implicare a Arabiei Saudite în atentatele de la 11 septembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare