Ambasada României la Paris se implică alături de UE în prezidențialele franceze de partea lui Emmanuel Macron

Ambasada României la Paris a organizat marți, 21 martie, o dezbatere pe teme europene avându-l ca invitat pe Emmanuel Macron, fost ministru al economiei și candidat la alegerile prezidențiale din Franța, liderul formațiunii „En marche”, potrivit unui comunicat de presă difuzat de Ambasada României la Paris.

Emmanuel Macron este considerat favorit în turul doi al alegerilor prezidențiale.

La eveniment au participat 24 de ambasadori, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Franța, precum și diplomați din țările europene acreditați la Paris.

Cu câteva zile înainte de aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, Emmanuel Macron și-a prezentat viziunea despre Europa și modalitățile de relansare a proiectului european.

Diplomații prezenți au dezbătut apoi cu liderul „En marche” numeroase teme ale actualității europene și internaționale.

În cuvântul introductiv, ambasadorul Luca Niculescu a amintit că 2017 marchează o dublă aniversare, deoarece se împlinesc și zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. La final, ambasadorul român i-a oferit lui Emmanuel Macron un exemplar al cărții lui Matei Vișniec „Negustorul de începuturi de roman”, distinsă anul trecut cu premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare