TURBULENȚE PE PIEȚELE FINANCIARE: FMI suspendă ajutorul financiar pentru Grecia până la formarea unui nou guvern SONDAJELE INDICĂ CĂ EXTREMA STÂNGA ESTE APROAPE DE MAJORITATEA ABSOLUTĂ

Wall Street a debutat incert după ce Parlamentul de la Atena nu a reușit să aleagă un nou președinte urmând să fie convocate alegeri parlamentare anticipate. De asemenea, pe piețele europene, euro a avut probleme, scrie Le Point. Fondul Monetar Internațional a anunțat că suspendă ajutorul financiar pentru Grecia până la formarea unui guvern la Atena. Conform sondajelor, în acest moment, partidul de extremă stângă Syriza condus de Alexis Tsipras (foto) ar avea circa 28% din opțiuni față de 24% la cât este estimat Noua Democrație, partidul de dreapta al premierului Samara. În acest caz, Syriza mai are nevoie de 12 locuri pentru a deține majoritatea absolută în viitorul Parlament. Bursa de la Atena a reacționat la prânz căzând cu 11 la sută. Partidul Syriza dorește întreruperea acordului financiar cu troica (FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare