Purtătorul de cuvânt al lui Putin, dezvăluiri la CNN: Ambasadorul rus în DC s-a întâlnit și cu oamenii lui Hillary, Putin a vrut să câștige Trump

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, într-un interviu acordat duminică postului CNN, că ambasadorul rus la Washington, Serghei Kislyak, a avut în timpul campaniei electorale din SUA întâlniri și cu consilieri din echipa da campanie a lui Hillary Clinton, nu doar cu cei ai lui Donald Trump, dar a admis că președintele Vladimir Putin și-a dorit ca alegerile să fie câștigate de Trump, consemnează agenția EFE.

Pe agenda întrevederilor ambasadorului ‘există mulți specialiști în politologie, persoane care lucrează în think tank-uri ce o consiliază pe Hillary sau alte persoane care lucrează pentru Hillary’, a spus Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări despre contactele unor politicieni apropiați lui Trump cu ambasadorul Kislyak. Printre aceștia se numără procurorul general Jeff Sessions și Michael Flynn, care avea să devină consilierul lui Trump pentru securitate națională și apoi a demisionat din acest post după ce a fost criticat că s-a întâlnit cu ambasadorul rus fără să-l informeze pe președintele Mike Pence.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a asigurat că sarcina ambasadorului rus este să se întâlnească cu reprezentanți ai ambelor părți pentru a discuta despre ‘relațiile bilaterale’ ruso-americane, iar obiectivul acestor întâlniri nu a fost nicidecum de a interfera în procesul electoral american.

Dmitri Peskov a recunoscut însă că președintele Putin, deși nu s-a poziționat public deschis în favoarea unuia dintre cei doi candidați la președinția SUA, a dorit ca scrutinul să fie câștigat de Trump, pentru că acesta din urmă s-a arătat favorabil reducerii tensiunilor acumulate în ultima vreme în relațiile dintre Moscova și Washington.

‘Candidata Hillary Clinton a fost, prin atitudinea și programul ei, foarte negativă față de țară noastră, declarând că Rusia aproape este cel mai mare rău în lume și principala amenințare pentru SUA’, a spus Peskov la CNN.

‘În schimb, celălalt candidat, Donald Trump, spunea că ‘da, suntem în dezacord cu rușii în multe chestiuni, dar trebuie să vorbim cu ei pentru a încerca să găsim o cale de înțelegere”, a explicat mai departe reprezentantul Kremlinului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz: Aderarea imediată a Ucrainei la UE e imposibilă

    Cancelarul german Friedrich Merz a numit imposibilă aderarea imediată...

    Meloni critică renovarea unei clădiri UE din Bruxelles cu 800 de milioane de euro

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni a criticat astăzi planurile de...

    Kremlin: Există posibilitatea ca Putin să participe la viitorul summit G20 de la Miami

    Există posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să participe...

    Au început Zilele Severinului 2026: concerte, târg de bresle la Cetate și expoziții în tot orașul

    Zilele Severinului 2026 au debutat oficial astăzi, printr-o serie...

    Trump l-a demis pe șeful Marinei din cauză că nu i-a făcut flota pe care o visa

    Secretarul Marinei SUA, John Phelan, a fost demis din...

    Articole relationate

    Categorii populare