EXCLUSIV/ Cum a acoperit Mugur Isărescu furtul banilor roșii la Revoluție

Cotidianul România Liberă publică marți dezvăluiri pe patru pagini susținând că guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, ar fi semnat zeci de note despre colegi şi diplomaţi pentru Securitatea comunistă, înainte de 1989.Articolul, semnat de jurnaliştii Cătălin Prisacariu şi Petru Zoltan, cuprinde copii ale unor documente care ar dovedi colaborarea lui Mugur Isărescu cu Securitatea.

„Turnătoriile sursei Manole vizau, în special, diplomaţi străini de la Bucureşti, cu care Mugur Isărescu avea contacte constante. Iar dintre diplomaţi, cel mai des întâlniţi erau cei americani şi britanici. Nici colegii lui Isărescu de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de „notele” pe care actualul guvernator BNR le trimitea Unităţii Militare 0195″, scriu jurnaliştii de la România Liberă.

FLUX 24 a publicat în exclusivitate raportul SIE DIICOT din anul 2000 despre banii roșii dispăruți în decembrie 1989 în care se dezvăluie că omul care a acoperit furtul este Mugur Isărescu în calitate de șef al Comisiei care trebuia să ancheteze fondurile deturnate din patrimoniul statului.

Reproducem fără nici un comentariu NOTA SIE DIICOT despre Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale.

NOTĂ privind relaţille dintre DAN VOICULESCU şi MUGUR ISĂRESCU

isarescu1
– CONSTANTIN MUGUREL ISĂRESCU s-a născut în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 01.08..1949.
-A absolvit în 1971 aceeaşi facultate de Comerţ Exterior din cadrul ASE ca şi DAN VOICULESCU dar nu există informaţii care să indice că s-au cunoscut timpul facultăţii.

isarescu2b
Între 1975-1989 au fost colegi de cadre didactice în ASE. Nu sunt date care să indice o colaborare înainte de 1989 între MUGUR ISĂRESCU şi DAN VOICULESCU în legăturâ cu activităţile acestuia din urmă în cadrul operatiunilor AVS, dar cei doi se frecventau având relaţii mai mult decât colegiale.

isarescu2În aceea perioadă au avut prieteni comuni: GABRIELA CRĂINICEANU, nora fostului Vicepreşedinte al Băncii Romăne de Comerţ Exterior, Gheorghe Crăiniceanu: DUMITRIU GOICIU, fost cadru DSS şi apoi SIE în prezent decedat, GEORGETA DONOSE LEFTERESCU, cadru în rezervă, pensionată pe caz de boală în 1990.

isarescu3Relaţiile dintre cei doi au fost cultivate şi de MIHAI CROiTORU, cadru DSS (cumnatul lui MUGUR ISĂRESCU), care între 1978 şi 1990 a lucrat în Ministerul Comerţului Exterior şi al Cooperării Economice Intemaţionale, unde a fost inspector principal, director adjunct şi consilier aI ministrului. În această calitate MIHAI CROITORU avea legături profesionale cu DAN VOICULESCU.

DAN VOICULESCU a exploatat inclinaţia lui MIHAI CROITORU pentru avantaje materiale făcându-i acestuia numeroase cadouri şi stabilind în timp relaţii de prietenie. În perioada 1972-1978, MIHAI CROITORU a ocupat postul de consilier la Ambasada României de la Londra. În aceastâ perioada a intrat în contact cu JOHN EDGINGTON, cetătean bfitanic, care între 1984-1989 a figurat ca proprietar al firmei CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME LTD.
Relaţia între MIHAI CROITORU şi JOHN EDGINGTON a continuat şi perioada în care MIHAI CROITORU a lucrat în minister existând informaţii cu privire la întâlniri ale celor doi împreună cu DAN VOICULESCU în Bucureşti, dar şi contacte la Londra în timpul unor deplasări în interes de serviciu ale funcţionarului român.

isarescu4– MUGUR ISĂRESCU a condus între 1990-1991 Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi infiinţată prin HG nr.951 din 1990.
•În această calitate MUGUR ISĂRESCU l-a anchetat pe DAN VOICULESCU, interogându-l în două rînduri.
MUGUR ISĂRESCU nu a arătat niciodată că îl cunoaştea dinainte pe DAN VOICULESCU aceasta ridicând grave suspiciuni cu privire la corectitudinea anchetei şî la hotărârea lui MUGUR ISARESCU de a duce ancheta până capăt.De altfel, Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului şi-a incheiat activitatea fară a obtine nici un rezultat concret.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare