SCANDALUL PRODUSELOR DE CALITATE INFERIOARĂ VÂNDUTE ÎN EUROPA DE EST: Cehia cere intervenția UE

Cehia va cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleași mărci care comercializează produse mai bune în Occident, a declarat marți ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, informează Reuters.

Prin această inițiativă, autoritățile din Cehia se alătură celor din Slovacia și Ungaria, care susțin și ele că firmele multinaționale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe piețele mai sărace și mai puțin competitive din est.

„Pentru unele produse suntem de fapt coșul de gunoi al Europei”, a spus Marian Jurecka.

Asociațiile pentru protecția consumatorilor din Cehia se plâng de mult timp de alimentele de calitate inferioară vândute de marile companii, dar până în prezent nu au avut instrumentele necesare pentru a face ceva deoarece astfel de vânzări sunt legale în UE atâta timp cât pe ambalaje sunt trecute toate ingredientele.

Marian Jurecka a precizat că a cerut efectuarea unui studiu privind calitatea alimentelor, care va fi gata până în luna iunie. Concluziile acestui studiu, împreună cu datele din Slovacia și alte țări, vor fi folosite ulterior pentru a cere schimbarea reglementărilor la nivelul UE. Este posibil să fie incluse și alte categorii de produse, precum detergenții.

„Obiectivul nostru principal este să schimbăm legislația UE, astfel încât dacă un produs are același producător și același ambalaj, astfel că la prima vedere este același produs, să conțină aceleași ingrediente”, a spus Jurecka.

Un studiu efectuat în 2015 de Universitatea de Chimie arată că iaurtul, cafeaua instant, margarina și o parte din carnea procesată comercializată în Cehia au fost produse cu ingrediente diferite.

Potrivit Eurostat, pe ansamblu, prețul produselor alimentare este cu 25% mai mic în Cehia decât în țara vecină Germania. Această situație se datorează, printre altele, costurilor și standardele de viață locale mai mici.

Ministrul ceh al Agriculturii susține că produsele trebuie să respecte aceleași standarde de calitate pe piața unică. „Dacă este o piață unică, atunci să avem acces la aceeași calitate a produselor, dacă arată la fel, pentru toți consumatorii’, a spus Jurecka.

În schimb, companiile susțin că se adaptează la gusturile locale prin folosirea unor rețete diferite. Jurecka a respins acest argument, subliniind că timp de secole toate țările din Europa Centrală au făcut parte din același imperiu. „Nu cred ca cehii și austriecii au gusturi atât de diferite. Dacă te uiți la meniul nostru, datorită Imperiului Austro-Ungar avem gusturi similare’, a spus ministrul ceh al Agriculturii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Ce cere Iranul în negocieri

    Iranul nu este interesat de un armistițiu temporar și...

    Articole relationate

    Categorii populare