Șeicul orb de la World Trade Center a murit

Omar Abdel-Rahman, cunoscut ca „șeicul orb”, condamnat pentru complot în urma atentatului din 1993 de la World Trade Center din New York, a murit sâmbătă într-o închisoare din Statele Unite, la vârsta de 78 de ani, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt a anunțat decesul din cauze naturale al clericului musulman într-un spital penitenciar din statul american Carolina de Nord, la centrul medical federal din Butner. Abdel-Rahman suferea de diabet — boală din cauza căreia își pierduse vederea încă dinȘeicu copilărie — și de afecțiuni coronariene.

Fiul șeicului, Ammar, anunțase deja că familia a fost înștiințată telefonic despre deces, în Egipt, de un reprezentant oficial al SUA.

Abdel-Rahman, născut în Egipt, era considerat în continuare un lider spiritual al extremiștilor musulmani, chiar și după două decenii de la încarcerare. În anii 1980 și 1990, el predica o versiune a islamului care cerea moartea unor guvernanți și instaurarea unui regim islamic în Egipt. Cu toate că figura pe lista persoanelor legate de grupări teroriste a Departamentului de Stat american, i s-a permis intrarea în SUA pe baza unei vize turistice emise de ambasada americană din Sudan, în 1990. Ulterior, autoritățile americane au afirmat că a fost vorba de o eroare informatică, amplificată în 1991, când Abdel-Rahman a primit cartea verde care i-a permis să devină rezident permanent în Statele Unite. Acest „green card” a fost anulat în 1992.

Abdel-Rahman a fost arestat și trimis în judecată în 1995, sub acuzația de complot pentru comiterea unor acte teroriste simultane în Statele Unite, constând în asasinate și bombe la sediul ONU din New York. El nu a fost acuzat direct de atacul de la World Trade Center, ci de conspirație cu cei care au detonat bomba. În octombrie 1995, șeicul a fost găsit vinovat de 48 de infracțiuni, pentru care a fost condamnat la închisoare pe viață.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul tăierii burselor sociale pentru elevi in timpul vacanțelor. Salvați Copiii: Sărăcia nu intră în vacanță

    Organizația Salvați Copiii România solicită Ministerului Educației și Cercetării...

    Bolo îngheață cheltuielile salariale și de asistență socială

    Datoria publică a României, calculată potrivit metodologiei Uniunii Europene,...

    Scandalul prețului cu care statul român va cumpăra de la OMV Petrom gaze din Neptun Deep: Preț dublu

    Blocul Național Sindical (BNS) i-a cerut, miercuri, președintelui Nicușor...

    Sediul fostului Consulat General al României la Sankt Petersburg a fost oferit Azerbaidjanului

    Consulatul General al Azerbaidjanului la Sankt Petersburg a primit...

    YouTube a blocat canalul lui Emir Kusturica

    YouTube a blocat canalul „My Life” (Moj život) al...

    Deutsche Welle: Moldova sub revolte populare

    Lucrurile se complică pe plan economic în R. Moldova....

    La final de PNRR: Prea puțin

    România încheie la finalul lunii aces­teia imple­mentarea Pla­nului Naţional...

    Articole relationate

    Categorii populare