Tatuajul misterios cu care s-a afișat un înalt ierarh ortodox: Ar fi o pentagramă Opus Dei

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic, a apărut, la o reuniune a prelaților cu ocazia Sinodului, purtând un tatuaj ciudat pe mâna stângă. Semnul nu a scăpat neobservat celor prezenți în sala episcopilor de la Patriarhie, cineva fotografiindu-l pe șeful bisericii de la Argeș în timp ce citea absorbit o carte, scrie Jurnalul de Argeș.

Tatuajul pare a fi o pentagramă caracteristică misterioasei grupări religioase – Opus Dei şi, după unii, ar fi vorba de un gest de frondă afișat destul de ostentativ de către arhiepiscopul de la Argeş.

Contactat de presă, Calinic a dat un răspuns în versuri.

Opus Dei este un nume care începe să se audă tot mai des în ultima vreme. Scoasă la lumină de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” şi, de atunci, considerată de mulţi drept una dintre cele mai puternice şi influente organizaţii din întreaga lume, Opus Dei este, în lumea catolică, o grupare misterioasă şi controversată.

Opus Dei (în latină Praelatura Sanctae Crucis et Opus Dei, în română Lucrarea lui Dumnezeu) este o instituție a Bisericii Catolice, o prelatură personală[1], al cărei scop este să contribuie la munca de evanghelizare a Bisericii, răspândind chemarea universală la sfințenie în viața de zi cu zi. Prelaturile personale sunt structure ierarhice a Bisericii Catolice, compuse din laici și preoți, sub conducerea unui prelat.

„Opus Dei” a fost întemeiată de Josemaría Escrivá de Balaguer (1902-1975), la Madrid la 2 octombrie 1928. După Anuarul Pontifical, la ora actuală peste 90.000 de persoane de pe cele cinci continente fac parte din prelatură[2]. Sediul său, împreună cu biserica prelaturii, se află la Roma.

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare