Dodon la Bruxelles: Acordul cu UE ar putea fi denunțat

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar putea fi denunţat ca urmare a unui eventual referendum sau a alegerilor parlamentare, a declarat marți președintel moldovenean Igor Dodon în cadrul întrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. El a propus, totodată, lansarea negocierilor trilaterale Uniunea Europeană-Republica Moldova-Federația Rusă în problema comerţului.

Astfel, Dodon a menționat că restabilirea relațiilor cu Federația Rusă este vitală pentru Republica Moldova. El a cerut UE asistență în investigarea fraudei miliardelor din sistemul financiar-bancar și a mulțumit pentru sprijinul financiar record acordat Republicii Moldova în ultimii 8 ani.

„Am avut o întrevedere cu dl Donald Tusk, președintele Consiliului European. Am făcut un schimb de opinii cu privire la situația curentă și nemijlocit relațiile dintre UE și Republica Moldova. Am menționat că, deși prognozele cu privire la dezvoltarea țării noastre după semnarea Acordului de Asociere cu UE erau foarte optimiste, în realitate, după doi ani de implementare, situația în țară s-a înrăutățit. Aici mă refer atât la indicatorii macroeconomici, calitatea vieții cetățenilor, indicii de percepție a corupției, dar și la independența instituțiilor și libertatea mass-media”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

„Am reiterat faptul că dacă în rezultatul alegerilor parlamentare ordinare sau anticipate, ori în cadrul unui eventual referendum se va decide că Acordul de Asociere cu UE trebuie anulat, eu în calitate de președinte voi da curs acestei inițiative. Am atenționat asupra faptului că scăderea încrederii în instituțiile UE, dar și a celor care și-ar dori o integrare cu UE, de la 68% în 2009 – la 38% în 2016, se datorează atât proastei guvernări în această perioadă, cât și dublelor standarde cu context geopolitic pe care le-au aplicat oficialii europeni în raport cu tot ce s-a întâmplat în acești ani la Chișinău”, a mai menționat Dodon.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare