DNA: Modificările aduse legislației penale favorizează persoanele care au săvârșit și vor săvârși abuz în serviciu

Prevederile ordonanței de urgență care modifică legislația penală favorizează atât persoanele care au săvârșit fapte de abuz în serviciu, cât și pe cele care de acum înainte vor săvârși astfel de fapte, potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.

„Prevederile ordonanței de urgență, dacă aceasta intră în vigoare, favorizează persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu — fapte asimilate infracțiunilor de corupție. În plus, de aceste prevederi vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, aplicarea lor, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată”, se arată în comunicatul emis după întrunirea Colegiul de conducere al DNA, care a analizat riscurile apărute după adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare