Vicepreședinte PSD: Legile nu le fac judecătorii sau procurorii

Ideea că Executivul a încetinit lupta anticorupţie este o “fumigenă” lansată de actuala Opoziţie parlamentară. Iată cum reacţionează la RFI vicepreşedintele PSD Doina Pană, în plin scandal privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală prin Ordonanţă de Urgenţă.

Comisia Europeană a transmis miercuri într-o declaraţie comună a preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans privind situaţia din România, că „lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România”.

Doina Pană comentează aceste declaraţii: “Lupta împotriva corupţiei în România avansează. Este o fumigenă uriaşă lansată pe piaţă de cei care nu se pot împăca cu gândul că de fapt au pierdut alegerile din 11 decembrie”.

Vicepreşedintele PSD spune că reacţiile din sistemul judiciar sunt “exacerbate”: “Reacţiile din sistem au fost exacerbate de judecători gen domnul Danileţ, nu mă pronunţ asupra capacităţii nici unuia şi s-au referit la faptul că nu s-a aşteptat aviz CSM. Or în legislaţia românească, modificarea legilor în ce priveşte justiţia nu trebuie să aibă aviz CSM, ci un punct de vedere, care exista deja. Legile nu le face CSM-ul şi nu le fac judecătorii sau procurorii, ei aplică legea. Legile le face Parlamentul sau Guvernul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare