Doi pensionari din Dâmbovița, contracte cu MapN și Romsilva de 4 milioane de euro

Ministerul Apărării a atribuit recent un contract de peste 1,5 milioane de lei pentru două firme mai puţin cunoscute din Constanţa. Una dintre ele, recent înfiinţată, a beneficiat în ultimii ani de înţelegeri foarte bănoase cu statul, de aproape patru milioane de euro, scrie Replica de Constanța.

Mai interesante sunt lucrurile în ceea ce priveşte Nosil Plus SRL. Înfiinţată în 2011, firma deţinută de Silvia Măgureanu şi Mircea Măgureanu, în vârstă de 68, respectiv 72 de ani, ambii din judeţul Dâmboviţa, a bifat deja afaceri cu statul de aproape 4 milioane de euro. Potrivit datelor SEAP, Nosil Plus a încasat prin intermediul a cinci contracte 3.877.378,86 de euro, cel mai important fiind cel parafat în august 2015 cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, căruia i-a livrat pompe de apă în valoare de 3.666.855,88 euro. Ceilalţi clienţi publici ai firmei sunt Ministerul Apărării- UM 02036, Comuna Lazuri, Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva SA şi Comuna Mihail Kogălniceanu. Nosil Plus SRL are ca domeniu de activitate intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi avioane şi a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 12.258.117 lei şi un profit net de 329.563 lei, cu 14 angajaţi şi datorii totale de 11.077.062 lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare