spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriUn tânăr de 22 de ani îi dă jos pe hoţii de...

Un tânăr de 22 de ani îi dă jos pe hoţii de buzunare din mijloacele de transport în comun

-

- Reclama -

La doar 22 de ani, un tânăr din Iaşi s-a transformat în eroul doamnelor şi domnişoarelor care circulă cu mijloacele de transport în comun, pentru că alături de câţiva prieteni merge zi de zi cu autobuzul şi tramvaiul şi îi dau jos pe hoţii de telefoane şi portofele, transmite Mediafax.

- Reclama -

Tinerii cheamă mai apoi poliţia, însă, pentru că de cele mai multe ori hoţii de buzunare sunt minori, autorităţile nu au ce să le facă, relatează corespondetul MEDIAFAX.

- Advertisement -

În ultima vreme, în Iaşi au fost sesizate din ce în ce mai multe infracţiuni comise în mijloacele de transport în comun. Din ce în ce mai multe cazuri de furturi sunt semnalate şi la poliţie şi pe reţelele de socializare, ba chiar şi la prefectură. Situaţia i-a atras atenţia şi unui tânăr de 22 de ani din Iaşi care a decis că e momentul să încerce să rezolve problema.

Alături de câţiva prieteni şi oameni pe care i-a mobilizat pe reţelele de socializare, tânărul, care vrea să rămână anonim, a decis să meargă cu mijloacele de transport în comun şi să îi dea jos pe hoţii de buzunare. El spune că cei mai mulţi hoţi sunt minori şi că deja se ştie care sunt zonele în care acţionează.

- Advertisement -

“Toţi spuneau, dar nimeni nu făcea nimic şi m-am gândit ca eu, un cetăţean, să creez un grup de reacţie prin care să limităm aceşti mici infractori şi, eventual, să-i determinăm să nu mai fure. Ne urcăm în fiecare autobuz, tramvai şi ne plimbăm, în zona Copou, Tudor Vladimirescu. Oamenii se tem de ei”, a explicat tânărul.

Multe din acţiunile tinerilor sunt filmate, în ideea de a-i încuraja şi pe alţii să îi ajute. De cele mai multe ori, după ce găsesc în mijloacele de transoport în comun unul dintre cei pe care îl recunosc ca făcând parte din grupul hoţilor, chemă şi poliţia. Cei mai mulţi sunt însă minori, iar autorităţile nu au ce să le facă.

Politiştii din departamentul de prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi au reînceput şi ei campaniile de prevenire şi conştientizare. Poliţistii ieşeni au stat vineri în cele mai aglomerate staţii din Iaşi pentru a le explica cetăţenilor cum să aibă grijă de bunurile lor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img