spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-4.1 C
București

Cozile de TIR-uri la vama Giurgiu ajung până lângă București

Cozile de TIR-uri care așteaptă să treacă frontiera prin punctul Giurgiu-Ruse depășesc limita județului și pot fi văzute până în zona Jilava, în acest sens personalul din respectiva unitate fiind suplimentat, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Cristina Onofrei.

Potrivit sursei citate, aceste cozi s-au format din cauza faptului că „de marți seara și până miercuri după amiază au fost restricții de circulație pe DN 5” pentru mașinile cu masa mai mare de 7,5 tone, dar și „restricții de circulație pe drumurile din Bulgaria”, motiv pentru care șoferii de tiruri care mergeau spre țara vecină au fost nevoiți să aștepte pe DN 5 sau în vecinătatea acestui drum național ridicarea restricțiilor de circulație.

„În cadrul Punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse am suplimentat personalul care efectuează controlul la frontieră, se lucrează pe toate arterele de circulație, respectiv pe trei sensuri la ieșirea din țară și, potrivit ultimelor informații, timpul de așteptare la controlul de frontieră era de 40 de minute pentru tiruri și de zece minute pentru autoturisme. Coada de tiruri pe DN 5 Giurgiu-București poate fi observată până la Jilava”, a spus Cristina Onofrei.

În context, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, a menționat că „au fost dispuse echipaje rutiere pe DN 5, iar circulația tirurilor este dirijată în sensul că accesul spre frontieră se face în mod controlat (în grupuri de câte zece tiruri, de obicei — n.r.), totodată se asigură fluența în trafic și, atunci când este necesară, trecerea utilajelor de deszăpezire”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    AstraZeneca, investiții de 15 miliarde de dolari in China

    China a devenit un contribuitor cheie în domeniul inovației...

    Mii de persoane in stradă la Miercurea Ciuc împotriva creșterii taxelor

    Mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la...

    Jeffrey Sachs: Europa se autodistruge

    Țările europene se îndreaptă spre declin prin interzicerea gazului...

    Cină de taină la Bruxelles împotriva lui Trump

    Liderii europeni au pus la cale un plan secret...

    Ministru chinez, anchetat

    Comisia Centrală pentru Inspecția Disciplinarii din China a anunțat...

    MOL mută in Libia

    Grupul MOL a încheiat un nou parteneriat strategic cu...

    Articole relationate

    Categorii populare