Kovesi, atac la Ministrul Justiției: Mă îndoiesc că este de bună credinţă

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri, că se îndoieşte de buna-credinţă a ministrului Justiţiei, Florin Iordache, referitor la actele normative privind graţierea şi deciziile Curţii Constituţionale.

„Am avut o discuţie cu ministrul Justiţiei într-un cadru instituţional împreună cu procurorul general şi cu procurorul-şef DIICOT săptămâna trecută într-o zi de luni, ocazie cu care domnul ministru a promis ferm că orice modificare a legii se va face, atât a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală sau a oricărei legi care ne influenţează activitatea, va fi discutată în sistem. Văd că şi-a încălcat această promisiune. De fapt mă aşteptam. Mă aşteptam. (…) Să vedem în ce sens se clarifică, ele sunt destul de clare. Practica judiciară, cel puţin cea de după decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu, este o practică unitară începând cu deciziile ÎCCJ, dar şi a celorlalte instanţe, practica este unitară. Şi este foarte clară şi motivarea CCR. Nu văd ce ar trebui clarificat. În acest moment, eu mă îndoiesc de buna credinţă cel puţin a ministrului Justiţiei, care a promis că astfel de proiecte vor fi discutate înainte, nu după. Mă îndoiesc că este de bună credinţă. Şi dacă este doar o clarificare, de ce se lucrează în secret? De ce se lucrează noaptea şi nu are nimeni acces la aceste proiecte? De ce trebuie să le citim pur şi simplu din Monitorul Oficial? De ce nu sunt trecute pe ordinea de zi? Dacă este doar o procedură de clarificare, de ce nu se discută transparent?”, a declarat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, la Europa FM.

Ministerul Justiţiei a publicat proiectul de OUG privind graţierea unor pedepse, printre prevederi fiind graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare