spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeMinistrul Justiției: Trebuie să recredibilizăm imaginea SRI

Ministrul Justiției: Trebuie să recredibilizăm imaginea SRI

-

- Reclama -

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat marţi, după şedinţa CSM, că imaginea SRI trebuie recredibilizată, menţionând că serviciul nu trebuie să aibă niciun fel de intervenţie în justiţie.

- Reclama -

„Serviciile nu trebuie să aibă niciun fel de intervenţie nici în justiţie, şi în niciun fel. Serviciile au rolul lor şi, fără îndoială, cât timp e o anchetă în derulare poziţia mea într-o parte sau în alta nu cred că ar face bine, de aceea refuz să mă pronunţ. Trebuie să recredibilizăm imaginea SRI-ul, are un rol foarte important atunci când avizează şi atunci când îşi desfăşoară activitatea. Avem un Serviciu foarte bine organizat şi trebuie cu toţii să lăsăm acest servicu să funcţioneze în limita legii. Din punctul meu de vedere, rolul serviciilor este foarte clar definit, s-a constituit şi o comisie SRI, am vorbit şi cu domnul preşedinte Ţuţuianu, în perioada următoare vor avea propria activitate, consultare, audioeri şi aşa mai departe. E foarte important să recredibilizăm, pentru că modul în care s-a desfăşurat acest serial aduce atingeri imaginii şi Serviciul Român de Informaţii este parte foarte importantă a Romaniei”, a declarat Florin Iordache după şedinţa Plenului CSM.

- Advertisement -

Precizările au venit în contextul în care au fost demarate verificări în cadrul SRI după mai multe înregistrări în care Sebastian Ghiţă vorbea despre prietenia sa cu fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. În urma acestora Coldea a fost suspendat. Verificările s-au finalizat marţi, SRI anunţând că a propus revenirea lui Coldea în funcţie. Florian Coldea a cerut însă restragerea, propunerea de trecere a sa în rezervă fiind în prezent la Klaus Iohannis.

Întrebat dacă ia în calcul suspendarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA în cazul în care apar înregistrări cu ea, Iordache a declarat: „Haideţi să aşteptăm, să vedem, eu nu ştiu ce imagini apar, aşteptăm şi apoi ne pronunţăm. Prezumţia de nevinovăţie este cea mai importantă şi în aceste condiţii, în momentul în care apare ceva atunci putem să stăm de vorbă”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img