Cum și-a făcut Florian Coldea penthouse pe un bloc

Un banal apartament de la ultimul etaj al unui bloc din București a fost transformat de Florian Coldea într-un soi de penthouse. Cu încadrarea în declarația de avere a fost mai greu: o vreme, anexa a fost un apartament nou, apoi s-a transformat în “alipire“.Apartamentul “de bază“ al penthouse-ului “artizanal“ a fost cumpărat de Florian Coldea la sfârșitul anului 2006 prin credit ipotecar și avea o suprafață de 72,47 de metri pătrați. Acum, apartamentul s-a umflat până la 128,76 de metri pătrați, scrie România Liberă.

Practic, în aproape patru ani după cumpărarea apartamentului de 72,47 de metri pătrați, Coldea l-a extins pe acoperișul blocului cu încă 56,27 de metri pătrați (și nu 56,97 de metri pătrați, cum a scris Coldea inițial). În general, pentru astfel de anexe, autorizațiile se obțin greu sau deloc. Din motive întemeiate, care țin de gradul de încărcare cantitativă al structurii de rezistență a unui bloc de locuințe. Cel mai probabil, însă, Coldea a pretextat că anexele sunt din materiale ușoare și au o întindere limitată (sub 14 metri pătrați, inițial, așa cum arată și declarația de avere din 2009, referitoare la situația de fapt din 2008).  Semne de întrebare ridică și suma cu care Coldea a achiziționat diferența de spațiu de locuit, dar și vânzătorul acelui spațiu (un grup de locatari, asociația de locatari?), mai scrie Rl.

RL nu a reușit, până la data publicării articolului, să obțină un punct de vedere de la Florian Coldea, acesta refuzând să răspundă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare