Deutsche Welle: Sub chipul unei politici pro-americane, serviciile secrete românești deturnează fonduri masive

Ficțiunea literară sau cinematografică sunt testul cel mai bun pentru încrederea publică. Dacă s-au făcut atâtea filme excepționale în genul lor cu agenți CIA (”Homeland” sau ”Berlin Station” printre cele recente), dacă britanicul James Bond (MI5 sau MI6) e arhetipul însuși, dacă francezii au reușit și ei să creeze un serial de televiziune foarte atașant despre agenții DGSE (”Le Bureau des légendes”), ar fi de neimaginat un serial cu agenți SRI sau SIE. De ce ? Pentru că ar suna mai rău decât filmele cu milițieni din seria ”BD la munte și la mare”, care aveau măcar avantajul unor comici de excepție.

Pur și simplu aceste stabilimente n-au reușit să intre în conștiința publică ca instituții ale patriotismului, ca stâlpi ai națiunii, ca modele de loialitate și sacrificiu. Agentul secret ca personaj de ficțiune apare întotdeauna, indiferent de carențele sale personale, ca ultima resursă într-o luptă cu dușmanii națiunii. Nu ignorăm nici faptul că eroii serviciilor secrete provin cu precădere din fostele puteri coloniale și că, într-o anumită privință, cultul care li se dedică se găsește în strânsă legătură cu dominația mondială. Totuși nici măcar eroi de talie regională ca în filmele israeliene nu poți imagina în legătură cu agenții secreți români, despre care aflăm, când și când, că se ocupă mai mult cu prosperitatea lor personală.

Este interesant portretul care i se face șefei biroului SIE de la Berlin de către scenaristul serialului ”Berlin station”. E un portret favorabil, dar într-un sens relativ. Serialul a fost creat în ambianța dezvălurilor lui Eduard Snowden care au provocat o mare răceală în relațiile americano-germane. Întreaga intrigă se țese în jurul expulzării șefului ”stației” CIA de la Berlin care trimite la un eveniment petrecut în realitate. Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial agenții celor două servicii încetau să mai aibă încredere unii în alții. Or, în acest context epic în care germanii se uită cu suspiciune la americani și invers, românii sunt singurii aliați loiali ai americanilor, deși cu totul ineficienți. ”Altele sunt problemele noastre” spune la un moment șefa biroului SIE de la Berlin, căutând să explice de ce nu are mijloace să vină în ajutorul colegului său de la CIA. Cu alte cuvinte serviciul românesc pare prăbușit în probleme mărunte care nu au nicio relevanță globală. Până și mafia traficanților de prostituate pare mai bine conectată la ”istoria mare” decât serviciile românești, care afișează în schimb un ferm pro-occidentalism, ceea ce le permite să se ocupe mai bine de interesele proprii. Aceasta e percepția care transpare din ficțiunea cinematografică și care nu poate fi cu totul desprinsă de situația reală. O indicație de veridicitate este însăși precizia cu care sunt descrise fluctuațiile de simpatie dintre serviciile occidentale, dar și reticența strecurată între Mossad și CIA în timpul administrației Obama.

Pe acest fond ficțional, putem înțelege mai bine că serviciile secrete românești s-au distins, probabil, în ultimile decenii prin crearea unor rețele de clan orientate către propriile interese și că au profitat de privilegiile acordate ca să construiască pentru agenții și familiile lor o viață ca în filmele americane. Generalul Coldea și nevasta călătoresc la clasa business cu Sebastian Ghiță (probabil ofițer acoperit) și nevasta acestuia în insulele Seychelles, apoi în Toscana și cheltuiesc cu nonșalanță zeci de mii de euro a căror sursă poate fi bănuită. SRI a dobândit prin lege dreptul de a înființa societăți comerciale proprii pe care le-a înscris de bună seamă în paradisuri fiscale ca insulele Seychelles, ceea ce ne face să credem că generalii SRI călătoresc ca James Bond pe banii firmelor proprii care prosperă prin contracte cu statul român. Mai exact SRI adăpostește o mafie care extrage resurse uriașe dintr-o economie clientelară și evazionistă. Se zvonise că Hexi Pharma ar fi fost tot o firmă a SRI-ului, dar odată cu moartea ”patronului”, orice anchetă a fost sistată.

În sfârșit, dacă e adevărat că  SRI intervine ilicit în politică – așa cum afirmă cu insistență Sebastian Ghiță și alții care prelucrează surse apropiate – lucrul acesta nu ar fi fost posibil dacă șefii operativi nu ar fi dobândit o mare independență materială și mai ales puterea de a folosi pârghiile financiare ca mijloace de persuasiune și constrângere. Un funcționar care depinde de buget, așa cum apar agenții CIA în filmele americane, nu și-ar putea permite să încalce linia roșie dintre atribuțiile acordate prin lege și marea aventură a puterii pe cont propriu.

Concluzia e simplă: legile serviciilor de informații ar trebui modificate în sensul tăierii resurselor materiale care scapă oricărui control. Din păcate împrejurările politice sunt nefavorabile. Majoritatea politică nu are claritatea morală și intransigența necesară de a propune o reformă radicală, iar opoziția extrage avantaje conjuncturale din starea de fapt. Joi seara, la un post de televiziune, senatorul PSD Șerban Nicolae spunea pe un ton de siguranță calmă că ”suntem departe” de momentul în care s-ar impune constituirea unei comisii speciale de anchetă a derapajelor din SRI, ceea ce sugerează de fapt că partidul e paralizat de perspective contrare. În plus, aripa pro-Ghiță din PSD care alimentează ”insurecția”, pare închisă într-o perspectivă de grup. Este aripa ”victimelor” care aspiră cel mult la o revanșă, la fel ca grupul Băsescu-Udrea. La rândul său PNL nu manifestă intenția de a ancheta activitățile ilicite ale SRI, căci ar însemna să-i ofere lui Liviu Dragnea un ascendent asupra serviciilor de informații. În fine, Președintele Iohannis care l-a suspendat pe generalul Coldea (o măsură prudentă totuși prin moderația ei) e preocupat deocamdată să stopeze hemoragia și nu pare să aibă un plan de anvergură.

Am renunțat să comentăm faptele stricte așa cum ni s-au înfățișat în ultimile zile, deoarece sunt înșelătoare. Verbozitatea exaltată a unui Traian Băsescu și reapariția vindicativă a Elenei Udrea nu fac decât să adânceasca confuziile. O dovadă este că, în majoritatea lor zdrobitoare, cei care se exprimă sunt pro-Ghiță sau anti-Ghiță, ceea ce ne arată că adevărata problemă, așa cum am încercat să o descriem mai sus, rămâne ocultată. Sub chipul unei politici pro-americane, singura care le-ar oferi un alibi moral convingător și un scut de protecție, serviciile secrete par să fi evadat în spațiul preocupărilor private deturnând fonduri masive. Este momentul cel mai delicat din ultimii 25 de ani, unul în care răul și binele se confundă într-un chip greu de deslușit.