Transelectrica estimează pentru luni seară cel mai mare consum de electricitate din ultimii 17 ani

Dispeceratul Energetic Național estimează pentru această seară un consum național de circa 9.750 de MW de energie electrică, nivel care nu a mai fost atins din anii 2000 încoace, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Octavian Lohan, membru în directoratul Transelectrica și fost șef al Dispeceratului.

„Până acum, cel mai mare consum a fost înregistrat pe data de 16 decembrie 2016, când, la ora 17:28, consumul național a fost de 9.721 de MW, acesta fiind cel mai mare consum de după 2000. La aceeași dată, producția națională era de 11.227 de MW”, a precizat Lohan.

Potrivit acestuia, pentru această seară, specialiștii estimează un consum și mai mare. „Pentru această seară se așteaptă un consum de 9.750 de MW la nivel național”, a mai spus reprezentantul Transelectrica.

Comandamentul energetic de iarnă se va reuni luni, la ora 13:00, la sediul Dispeceratului Energetic Național, în condițiile în care consumul de energie și de gaze este mai ridicat decât într-o zi obișnuită de iarnă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ţara lui „ba pe-a mă-tii”

    de Adriana Stoicescu, judecător Ţara lui “ba pe-a mă-tii » Pentru...

    Rusia către Armenia: Dacă plecați din Uniunea Economică Eurasiatică in UE prețul gazelor va crește cu 69%

    Suspendarea participării Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) ar...

    Șeful Ryanair: Prețul biletelor de avion va creste cu 20% anul viitor

    Directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, a declarat astăzi...

    Zelenski față in față cu americanii la Oslo: Va fi forțat să accepte un acord

    La întâlnirea de la Oslo, americanii vor încerca să-l...

    Americanii au tăiat informațiile pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei

    Fără informațiile furnizate de serviciile de spionaj americane, Ucraina...

    Nicolae Drăghiea continuă in fruntea Muzeului Porțile de Fier

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participatla ședința...

    Articole relationate

    Categorii populare