Teodor Mărieș: Dosarul Mineriadei este cel făcut de Dan Voinea

Nu este meritul sau munca echipei de procurori de la Secţia Parchetelor Militare care are acum dosarul Mineriadei, ci este munca depusă de generalul Dan Voinea şi procurorul militar Vasile Doană şi munca depusă în perioada 2005-2007, după ce Asociaţia „21 Decembrie” a depus o plângere penală referitor la dosarul Mineriadei, a declarat, pentru News.ro, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, după anunţul oficial privind inculparea fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului şef al SRI Virgil Măgureanu pentru infracţiuni contra umanităţii.

 „Nu este meritul sau munca echipei de procurori de la Secţia Parchetelor Militare care are în acest moment dosarul Mineriadei. Este munca pe care au depus-o generalul Dan Voinea şi procurorul militar Vasile Doană, este munca depusă în perioada 2005-2007, după ce Asociaţia 21 Decembrie a depus o plângere penală şi a oprit prescrierea, pentru că la 15 ani de atunci se prescriau crimele din iunie 1990. Prin mobilul dosarului Revoluţiei am depus şi un dosar al Mineriadei, pentru că nicio organizaţie şi nicio persoană nu şi-a asumat acest lucru şi atunci am fost nevoiţi să o facem, având în vedere că Asociaţia «21 Decembrie» este participantă în Piaţa Universităţii în 13 iunie. Am oprit prescrirea atunci şi tot ce au muncit procurorii militari până în 2007 când li s-a luat dosarul, practic acestea sunt probe adunate, probe pe care le-am depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a dat verdictul de crimă împotriva umanităţii în perioada respectivă”, a declarat Teodor Mărieş.

Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie” a adăugat că nu este surprins de evoluţia dosarului şi este de părere că cei care au ieşit în stradă la data de 13 iunie 1990 sunt eroi, deşi mulţi dintre ei acum nu mai sunt în viaţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare